Mircea Lucescu, lecţie pentru Beşiktaş înaintea meciului cu Bayern Munchen
18.12.2017, 21:54După ce a ţinut un curs pentru antrenorii din Liga 1, Mircea Lucescu s-a întors în Turcia să urmărească meciurile din campionat. Jurnaliştii de la Fanatik nu au scăpat ocazia şi l-au luat la întrebări. Au vrut să afle de la selecţionerul naţionalei Turciei ce şanse are Beşiktaş în duelul cu Bayern Munchen, din Champions League. Beşiktaş este una dintre echipele care au surprins în faza grupelor. A reuşit patru victorii şi două egaluri şi a încheiat grupa pe primul loc, deşi a înfruntat FC Porto, RB Leipzig şi Monaco.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“Bayern este un adversar puternic şi este clar că este favorită, dar Beşiktas are şanse. Este foarte important ce se întâmplă în primul meci, de la Munchen (n.r. meciul se dispută pe 20.02.2018). Trebuie să joace foarte curajos", l-a sfătuit antrenorul român pe Şenol Guneş, tehnicianul campioanei Turciei.
Mircea Lucescu nu a uitat că a antrenat Beşiktas. A fost echipa cu care a câştigat titlul în sezonul 2002-2003.
“Am avut rezultate frumoase şi am făcut lucruri extraordinare acolo. Este important că Beşiktaş nu a rămas pe loc şi a continuat să-şi îmbunătăţească stilul de joc”, a spus antrenorul român.
Mircea Lucescu are 72 de ani. Cu Galatasaray a câştigat titlul şi Supercupa Europei, iar cu Beşiktas a fost campion. În luna august a acestui an a fost numit selecţionerul naţionalei Turciei.
Etichete: mircea lucescu , bayern munchen , champions league , besiktas , nationala turciei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...