Messi e imens şi în afara terenului. Cum a făcut pace cu Pique din doar câteva cuvinte
04.10.2018, 09:18VIDEO Tottenham - Barcelona 2-4. Lionel Messi a făcut pace cu Pique, după declaraţiile date de argentinian la partida cu Bilbao. Chiar dacă defensiva a primit iar goluri, starul argentinian a avut inspiraţia să laude jocul tuturor coechipierilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Împotriva formaţiilor din Anglia Messi e fantastic. A marcat de 21 de ori şi a dat 6 assisturi. Împotriva niciunei alte ţări starul argentinian nu a marcat mai mult.
La finalul partidei cu Spurs, Messi a avut doar cuvinte de laudă la adresa colegilor, după ce la precedentul meci îi criticase, ceea ce i-a adus un conflict cu Pique.
"A fost un test dificil, ne aşteptam la aşa ceva. Nu e niciodată uşor să joci în Liga Campionilor, cu atât mai mult împotriva unei echipe de calitate, cum e Tottenham. Ne-a ieşit cum ne doream, am făcut un meci grozav. Cred că în special în prima repriză am făcut o partidă senzaţională în toate compartimentele şi suntem foarte fericiţi", a spus Messi, la final.
Champions League e în acest sezon principalul obiectiv al catalanilor, însă Messi e de părere că în egală măsură formaţia blaugrana ţinteşte şi celelalte trofee.
"Am simţit oboseală pe final, pentru că echipele engleze încearcă să pună mereu presiune pe tine. Dar, din fericire, am câştigat la final. Champions League e cireaşa pe desert, toţi visăm să o câştigăm. Asta nu înseamnă că nu vom trata la fel toate competiţiile, vrem în egală măsură să câştigăm titlul şi Cupa", a mai spus marele star argentinian.
Etichete: messi , messi pique , messi spurs , messi tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...