Manchester City a intrat pe fir pentru Fabian Ruiz de la Napoli! Mişcarea pe care englezii o vor face în seara aceasta
23.10.2019, 18:16Fabian Ruiz (23 de ani), mjlocaşul celor de la Napoli, este dorit înapoi în Spania, unde Real Madrid şi Barcelona se luptă pentru semnătura lui. Ibericul ar putea ajunge şi în Anglia, întrucât Manchester City este ultima echipă intrată pe fir pentru fotbalistul italienilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Conform celor de la The Guardian, "cetăţenii" vor să îl vadă în acţiune îndeaproape pe Fabian, iar pentru acest lucru au trimis un scouter la meciul de marţi al napoletanilor, pe terenul celor de la Salzburg, în Champions League.
Salzburg - Napoli este în direct marţi, de la ora 22:00, pe Digi Sport 4. Meciul va putea fi urmărit şi în format LIVE VIDEO pe www.digisport.ro, pentru abonaţii RCS & RDS.
Preşedintele lui Napoli vrea 180 de milioane de euro pe Fabian Ruiz
Vara aceasta, echipa lui Pep Guardiola a plătit 70 de milioane pentru un alt mijlocaş spaniol, Rodri, de la Atletico Madrid. Dacă îşi va materializa intenţiile pentru a-l cumpăra pe Fabian, clubul englez trebuie să ofere cel puţin 180 de milioane de euro, conform preşedintelui lui Napoli.
"Am plătit 30 de milioane de euro pe Fabian şi e un jucător fantastic. Dacă unele cluburi de top din Europa oferă 180 de milioane de euro pe el, atunci putem vorbi despre vânzarea lui", a declarat Aurelio de Laurentiis.
Fabian Ruiz a fost urmărit şi de un scouter al Barcelonei, la Lecce - Napoli
Conform Mundo Deportivo, internaţionalul spaniol a fost urmărit din lojă de către Eric Abidal, directorul sportiv al catalanilor, la meciul Lecce - Napoli, 1-4.
Fostul fundaş al Barcelonei a avut motive să nu plece dezamăgit. Fabian Ruiz a fost integralist şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 52, printr-un şut de la aproximativ 20 de metri, cu piciorul stâng.
La finalul meciului, Carlo Ancelotti a fost întrebat dacă prezenţa lui Abidal la meci a avut legătură cu un posibil transfer al lui Fabian Ruiz la Barcelona, iar tehnicianul italian a oferit un răspuns sec.
"L-am salutat pe Abidal când l-am văzut, dar Fabian este bine aici", a răspuns Ancelotti.
Etichete: manchester city , real madrid , barcelona , napoli , fabian ruiz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...