Luis Enrique s-a convins, după PSG - Dortmund 2-0: "Kylian Mbappe e cel mai bun fotbalist din lume!"
articol scris de Digi Sport20.09.2023, 09:52
Kylian Mbappe (24 ani) a marcat primul gol al lui PSG din grupele Champions League în noul sezon, în victoria cu Borussia Dortmund, scor 2-0.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Luis Enrique l-a lăudat pe Kylian Mbappe, după PSG - Dortmund 2-0
La finalul victoriei de pe Parc des Princes, Luis Enrique (53 ani) a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Mbappe. Atacantul francez a primit nota 8.1, a doua cea mai bună din echipă, după Achraf Hakimi, care a primit nota 8.5.
Antrenorul lui PSG consideră că Mbappe este cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală. De asemenea, antrenorul a transmis că, în vestiar, Kylian este un lider adevărat.
"Pentru mine, Kylian este cel mai bun fotbalist din lume. Ce mă impresionează foarte mult este calitatea sa umană. Este o plăcere să îl ai în vestiar. E un lider și are mereu zâmbetul pe buze.
Mi-a plăcut aproape tot la acest meci. Intensitatea, viteza și controlul mingii în primele 75 de minute. Este o seară perfectă pentru mine. Ne-am concentrat și am arătat că suntem cei mai buni. Ei nu au puterea de a marca. Sunt o echipă puternică care se apără bine", a declarat Luis Enrique la finalul meciului, citat de L'Equipe.
- 180 de milioane de euro este cota de piață a lui Kylian Mbappe, potrivit Transfermarkt.
Rezumatul meciului PSG - Dortmund 2-0
PSG a scris istorie în UEFA Champions League
PSG nu a avut emoții cu Dortmund și a scris o nouă pagină de istorie în cea mai importantă competiție intercluburi, grație reușitelor lui Kylian Mbappe (24 ani) și Achraf Hakimi (24 ani).
După victoria cu 2-0 în fața germanilor, gruparea de pe Parc des Princes a ajuns la 45 de meciuri consecutive cu gol marcat în faza grupelor. Este cea mai bună serie pentru un club din istoria UEFA Champions League.
- 17 ocazii și 2 șuturi pe spațiul porții a înregistrat PSG (65% posesie), în timp ce Dortmund a avut 13 ocazii și un singur șut expediat pe spațiul porții (35% posesie)
Etichete: uefa champions league , luis enrique , kylian mbappe , psg - dortmund 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...