Lucescu, după victoria CFR-ului: "Sunt mulţumit pentru punctele strânse de echipele româneşti"
20.09.2012, 15:23Mircea Lucescu a debutat cu o victorie în actuala ediţie a UEFA Champions League, formaţia sa, Shahtior, învingând pe teren propriu campioana Danemarcei, Nordsjaelland. Tehnicianul român s-a bucurat însă şi pentru victoria CFR-ului de la Braga, prima în grupele competiţiei pentru Ioan Andone. Acesta a fost unul dintre jucătorii preferaţi ai lui Lucescu, atât la Corvinul şi la Dinamo, cât şi la echipa naţională, în urmă cu aproape 30 de ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Încă nu am apucat să vorbesc cu Andone, dar sigur o să o fac. Deocamdată sunt foarte mulţumit pentru el şi pentru punctele care se fac în favoarea echipelor româneşti. Asta este foarte important.", a declarat Mircea Lucescu pentru Digi Sport.
Antrenorul campioanei Ucrainei a vorbit şid espre succesul formaţiei sale, de miercuri seara: "A fost foarte greu prima repriză, cât au fost proaspeţi. Apoi, cu trecerea timpului au mai pierdut din forţă, luciditate şi precizie. În momentul acela pressingul nostru i-a pus în dificultate. Importante sunt cele trei puncte în Champions League. Ne-am propus să facem cât mai multe puncte, apoi vom vedea. Nu depinde doar de noi, ci şi de ce fac adversarii. Toată lumea viseayă să iasă din grupe, în primul rând, pentru că grupele sunt importante. Nu e simplu să acumuleyi puncte pe parcursul a şase partide."
Etichete: fotbal , cfr , andone , lucescu , uefa champions league , shahtior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...