Liverpool - Barcelona | Presa catalană, în doliu după umilinţa Barcelonei. Copertă neagră în Sport
08.05.2019, 09:38VIDEO Liverpool - Barcelona 4-0. Presa din toată lumea este la picioarele lui Liverpool după calificarea istorică a "cormoranilor" în finala Ligii Campionilor, după 4-0 în returul cu Barcelona, de pe Anfield.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Miracolul de pe Anfield", a titrat Mirror, care crede că "strălucirea outsiderei Liverpool a distrus Barca în drumul spre finală".
"Incredibil", a fost titlul din Sun. "Gini (n.r. Wijnaldum) şi Origi au completat revenirea uimitoare a lui Liverpool", au mai scris jurnaliştii britanici.
"Nebunie roşie", a titrat L'Equipe. "În faţa unui Anfield euforic, jucătorii lui Liverpool au reuşit o revenire imposibilă în faţa Barcelonei", au notat francezii.
"Regii revenirilor", i-a caracterizat The Independent pe "cormorani", Liverpool Echo a preferat un joc de cuvinte: "The IncREDibles", iar The Guardian a titrat: "În afara acestei lumi".
"Miracolul din Merseyside", a fost titlul din Daily Telegraph, iar The Times şi portughezii de la A Bola sunt în aceeaşi notă: "Miracolul de pe Anfield".
Barcelona, "desfiinţată" în presa spaniolă
Presa spaniolă a pus la zid Barcelona lui Ernesto Valverde după dezastrul de pe Anfield, unde a fost eliminată al doilea an consecutiv din Liga Campionilor după o victorie la trei goluri diferenţă în tur.
"Cea mai mare umilinţă din istorie", au titrat pe o copertă pe fond negru catalanii de la Sport, care consideră că "Barca a scris cea mai neagră pagină din istorie, eliminată de o manieră impardonabilă pe Anfield".
"Eşec istoric (şi un 10 pentru Liverpool şi Anfield", a fost titlul din Marca, unde sunt enumerate atuurile de care Barcelona n-a ştiut să profite: "Cu 3-0 în tur...Cu vedetele lui Liverpool accidentate...Cu titlul în La Liga câştigat...Cu precedentul Roma...Cu finala în Spania, pe Wanda...Cu Madrid (n.r. Real) eliminată... Cu cel mai bun jucător din istorie".
"Tunete pe Anfield", a titrat As, care a scris: "noul dezastru al Barcelonei şi adio triplă". "Roşii", a fost titlul din Mundo Deportivo, care susţine că "o Barca fără viaţă a fost eliminată de Liverpool, fără Salah şi Firmino. Golul ridicol de 4-0, încasat din corner, epitaful unei echipe care a repetat episodul Roma".
A doua finalistă a Ligii Campionilor va fi decisă în această seară, după returul semifinalei Ajax - Tottenham, transmisă în direct de Digi Sport 1 de la ora 22:00. În tur, olandezii au învins cu 1-0. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: liga campionilor , jurgen klopp , liverpool - barcelona , liverpool fc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...