Video Liverpool - Atalanta 0-2. Italienii au dat lovitura pe Anfield! Ajax, victorie "de serviciu" cu Midtjylland
articol scris de Digi Sport26.11.2020, 00:02
Atalanta a produs surpriza serii în UEFA Champions League. Gruparea din Bergamo s-a impus în fața lui Liverpool, scor 2-0. În celălalt meci al grupei D, Ajax a învins-o pe Midtjylland, 3-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prima repriză a jocului de pe Anfield a stat sub semnul echilibrului. Fără mari ocazii de gol, Atalanta a fost echipa mai insistentă. Gosens a trimis un șut violent în minutul 9, însă Alisson a fost la post. În minutul 36, Ilicic a solictat un penalty, dar centralul Del Cerro a lăsat jocul să continue. Italienii au avut posesia în 51% din primele 45 de minute.
Liverpool - Atalanta 0-2. Italienii au dat lovitura pe Anfield
Atalanta a deschis scorul în minutul 60, prin Ilicic. Cei mai importanți oameni de atac ai grupării din Bergamo au lucrat perfect pentru golul italienilor. Papu Gomez a centrat excelent, iar Ilicic a împins mingea în poartă din doar câțiva metri. Imediat după ce Liverpool a încasat golul, Jurgen Klopp a efectuat patru schimbări.
În minutul 64, după o nouă fază creată de căpitanul Atalantei, italienii și-au dublat avantajul. Papu Gomez a aruncat o minge în careu, Hateboer a recentrat, iar Gosens, liber, l-a executat pe Alisson. Până la final, jocul a fost la discreția formației din Serie A, Liverpool neavând forța de a le pune probleme elevilor lui Gasperini.
- Liverpool nu a avut niciun șut pe poartă
Echipele de start:
- Liverpool: Alisson - N. Williams, R. Williams, Matip, Tsimikas - Jones, Wijnaldum, Milner - Salah, Origi, Mane
- Atalanta: Gollini - Toloi, Romero, Djimsiti - Hateboer, de Roon, Pessina, Freuler, Gosens - Ilicic, Gomez
VIDEO cu rezumatul meciului:
Ajax - Midtjylland 3-1. Lăncierii s-au dezlănțuit după pauză
"Lăncierii" au dominat prima repriză, însă fără efect pe tabela de marcaj. Ajax a fost periculoasă prin Labyad și Lassina Traore, însă portarul Jesper Hansen și bara transversală au menținut echilibrul. După revenirea de la vestiare, liderul de Eredivisie a spart gheața prin Gravenberch, în minutul 47, și, doar câteva zeci de secunde mai târziu, și-a mărit avantajul prin Mazraoui. Tadic a fost coautor la ambele reușite.
Neres a rezolvat problema învingătoarei prin golul din minutul 66, în timp ce oaspeții au marcat golul de onoare în minutul 81, din penalty, prin Mabil. În primul minut de prelungiri, Sviatchenko a văzut roșu direct. În urma acestei victorii, Ajax a adunat șapte puncte și se află la egalitate cu Atalanta, dar cu un golaveraj mai bun. Liverpool este lider, cu nouă puncte, iar Midtjylland este cenușăreasa grupei, fără niciun punct.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Echipele de start:
- Ajax: Onana - Mazraoui, Schuurs, Blind, Tagliafico - Klassen, Labyad, Gravenberch - Neres, Traore, Tadic
- Midtjylland: Hansen - Cools, Sviatchenko, Scholz, Paulinho - Madsen, Onyeka - Dreyer, Sisto, Mabil - Kaba
Etichete: etapa 4 champions league , ajax - midtjylland , liverpool - atalanta , grupa d liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...