Liverpool a fost eliminată o singură dată din Europa, după un avans de două goluri în tur, pe teren propriu
articol scris de Digi Sport03.05.2022, 23:47
Liverpool este unul dintre cele mai titrate cluburi din istoria fotbalului european, cu zeci de trofee internaționale câștigate de-a lungul celor 129 de existență.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu toate acestea, de când au început confruntările oficiale sub egida UEFA, o singură dată Liverpool a fost eliminată după ce s-a impus în manșa tur, pe teren propriu, la o diferență de două goluri.
Marți seară, Villarreal a fost foarte aproape să devină a doua echipă care reușește această performanță, după o primă repriză fantastică, în returul semifinalelor Ligii Campionilor, când a avut 2-0.
VIDEO: Rezumat Villarreal - Liverpool 2-3
Inter a reușit ”remontada” acum 57 de ani!
S-a întâmplat în prima ediție a Cupei Campionilor Europeni când Liverpool a evoluat, în sezonul 1964/1965. Atunci, ”cormoranii” au fost eliminați în semifinale de Internazionale Milano, după ce s-au impus pe Anfield, în tur, cu scorul de 3-1.
Golurile englezilor au fost marcate de Hunt, Callaghan și St.John, în timp ce pentru Inter a punctat Mazzola. La retur, în Italia, Inter s-a impus pe San Siro cu 3-0, cu 76.000 de fani alături, grație reușitelor semnate de Corso, Peiro și Fachetti.
În acel sezon, trofeul Cupei Campionilor Europeni avea să fie cucerit chiar de Inter Milano, care dispunea în ultimul act, pe San Siro, scor 1-0, de Benfica Lisabona, la care activa marele Eusebio. Golul victoriei a fost marcat de brazilianul Jair.
Au mai existat cazuri în istoria lui Liverpool când s-au impus la două goluri diferență pe teren propriu, dar au fost eliminați, însă prima manșă s-a disputat în deplasare.
- În sezonul 1997/1998 din Cupa UEFA, Liverpool a pierdut la Strasburg cu 0-3, și s-a impus acasă cu 2-0, fiind eliminată în turul secund al competiției.
- În sezonul 1996/1997 din Cupa Cupelor, Liverpool a pierdut scor 0-3 pe terenul celor de la PSG și s-a impus scor 2-0 acasă, pe Anfield, fiind eliminată din semifinalele competiției.
Întoarsă de Petrolul în sezonul 1966/1967, dar calificată mai departe!
O altă situație inedită s-a înregistrat în sezonul 1966/1967, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni. Atunci, Liverpool a trecut de Petrolul Ploiești cu 2-0 pe Anfield, apoi a pierdut cu 1-3, la Ploiești. Regulile vremurilor impuneau un meci de baraj decisiv, pe un teren neutru.
Meciul s-a jucat la Bruxelles, iar Liverpool a câștigat cu 2-9, grație golurilor marcate de St.John și P.Thompson.
În istoria sa, Liverpool a cucerit: 6 trofee ale Ligii Campionilor/Cupei Cupelor, 3 trofee ale Cupei UEFA, 4 Supercupe ale Europei, o Cupă Mondială a Cluburilor.
Etichete: liverpool , liga campionilor , petrolul ploiesti , inter milano , cupa uefa , cupa campionilor europeni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...