La o lună după operație, Marc-Andre ter Stegen a spus când speră să revină pe teren
articol scris de Digi Sport24.10.2024, 10:32
Portarul Barcelonei şi al Germaniei, Marc-Andre ter Stegen, speră într-o recuperare mai rapidă care să-i permită să joace la finele acestui sezon.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marc-Andre ter Stegen: "Poate că reuşesc să revin sezonul acesta"
''Poate că reuşesc asta sezonul acesta. Şi dacă nu, voi reuşi în sezonul viitor'', a spus portarul german, la DAZN.
Marc-Andre ter Stegen a fost operat cu succes în septembrie după ce a suferit o ruptură a tendonului rotulian al genunchiului drept, iar perioada de recuperare a fost estimată între 8 luni şi un an.
''Este important pentru mine să am o fază iniţială bună de reabilitare. Mai ales la început, după cum pot confirma kinetoterapeuţii, poţi face mai mult rău decât bine'', a adăugat ter Stegen.
Portarul a spus că directorul sportiv al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Rudi Voller, l-a vizitat miercuri la Barcelona şi a spus că acest gest îl face ''să se simtă foarte apreciat''.
Pentru meciurile din Liga Naţiunilor din octombrie, antrenorul Germaniei, Julian Nagelsmann i-a convocat pe Alexander Nubel (VfB Stuttgart) şi pe Oliver Baumann (Hoffenheim), dar speră să poată conta pe ter Stegen la Cupa Mondială din 2026.
''Avem portari grozavi. Aşa este de ani de zile. Nu există probleme deocamdată aici'', a comentat ter Stegen.
Etichete: barcelona , bayern munchen , marc andre ter stegen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...