"Îţi prelungeşti contractul cu Real?" / "Întrebaţi-l pe el!" CR7 a făcut spectacol la conferinţă, după "dubla" cu Dortmund
27.09.2017, 09:27Cristiano Ronaldo a dovedit încă o dată că a rămas un jucător de clasă mondială, chiar dacă în februarie va împlini 33 de ani.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Dubla cu Borussia Dortmund (3-1) a venit la meciul 400 în tricoul blanco, iar starul lusitan a avut o reacţie curioasă când a fost întrebat după meci despre eventuala prelungire a contractului.
Replicile lui Ronaldo au făcut deliciul celor prezenţi la conferinţă. Într-o formă de zile mari, CR7 a făcut spectacol în faţa jurnaliştilor, pe care i-a surprins cu replicile sale savuroase. Cristiano a avut un răspuns interesant când a fost întrebat despre prelungirea contractului şi nu s-a sfiit să fie din nou arogant în faţa reprezentanţilor presei: "Când eşti mare, lumea vorbeşte despre tine".
"Este o întrebare bună. Sunt fericit şi lucrurile vor veni de la sine. Aceasta este o întrebare la care preşedintele ar răspunde mai bine ca mine. Fac ce-mi place aici. Sunt fericit pentru colegii care şi-au prelungit contractele, pentru că ajunseseră la finalul înţelegerilor.
Niciodată nu am spus că nu mă mai simt bine la Madrid. Lumea vorbeşte despre mine în toate colţurile lumii. Trăiesc pentru fotbal şi pentru familia mea, nu pentru presă. Când se pronunţă numele lui Cristiano, e ştire de interes mondial. Când eşti mare, lumea vorbeşte despre tine", a spus Ronaldo, după partida din Germania.
Jucătorul cotat la 100 de milioane de euro de site-ul de profil transfermarkt are contract cu "galacticii" până în vara lui 2021.
Cristiano Ronaldo a ajuns la 411 goluri marcate în cele 400 de apariții pentru clubul blanco (93 de reușite în 90 de meciuri în Liga Campionilor).
Victimele favorite ale lui Cristiano vin din Bundesliga: CR7 a ajuns la 25 de goluri marcate împotriva echipelor din Germania în Champions League. Următorul la acest capitol este chiar rivalul Lionel Messi (16 reuşite).
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...