Video Italienii sunt tranșanți: "Dacă Ronaldo încă juca la Real, nu era eliminat"
20.09.2018, 17:28VIDEO Valencia - Juventus 0-2 UEFA Champions League | Prima eliminare din cariera lui Cristiano Ronaldo în UEFA Champions League a stârnit o serie de reacții. Cartonașul roșu direct primit după duelul cu Jeison Murillo, la debutul pentru Juventus în cea mai puternică întrecere a cluburilor a fost analizat îndeaproape în Italia, iar un fost arbitru a ajuns la concluzia că starul portughez ar fi putut scăpa de pedeapsă.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Graziano Cesari a fost tranșant și a spus că, dacă Ronaldo încă ar fi jucat la Real Madrid și ar fi făcut exact același gest, nu ar fi fost eliminat, din cauza subiectivismului din jurul câștigătoarei trofeului UCL din ultimii 3 ani.
"Dacă ar fi purtat tricoul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo nu ar fi fost eliminat. Este un subiectivism din punct de vedere psihologic în Europa vizavi de acel tricou și CR7, astfel că dacă acel episod se petrecea când el era încă pe Bernabeu, nu ar fi fost dat afară", a spus fostul arbitru italian Graziano Cesari, la Sportmediaset.
Despre acest lucru a scris și presa britanică. Daily Mirror a făcut referire tot la o "protecție" de care ar fi beneficiat Cristiano la Madrid.
"În ultimii 9 ani petrecuți in La Liga, Cristiano Ronaldo a scăpat fără probleme de eliminare, după un comportament mult mai dur decât cel de aseară (n.r. miercuri, 19 septembrie). A fost deposedat de protecția statutului, zic unii, de cel mai bun jucător din lume. La începutul acestui an, pe exact același stadion, Ronaldo l-a lovit cu cotul pe Martin Montoya, fundașul de atunci al Valenciei și nu a avut nicio problemă. În același meci l-a lovit și pe Dani Parejo, deși acesta nu era în posesia balonului și a scapat din nou. După acea partidă, Mundo Deportivo a întocmit o listă cu nu mai puțin de 18 incidente care ar fi putut duce la eliminarea lui Ronaldo", au scris britanicii de la Daily Mirror.
”Am văzut și eu imaginile și am rămas uimit, pentru că mi se pare o exagerare eliminarea lui Cristiano Ronaldo. Se vede cum el se duce spre jucătorul căzut la pământ, dar nu-l trage de păr, nu-l lovește. Poți spune că are o comportare nesportivă, să-i dai un galben, eventual, deși și o astfel de decizie mi s-ar fi părut exagerată. Practic, îi pune doar mâna în cap. Ei au făcut practic o bombă atomică din aprinderea unui chibrit", a spus Ion Crăciunescu, joi, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".
VIDEO Eliminarea lui Cristiano Ronaldo
Etichete: cristiano ronaldo , cristiano ronaldo real madrid , eliminare cristiano ronaldo , video cristiano ronaldo , video cristiano ronaldo eliminare , video cristiano ronaldo plange
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...