Ironii între germani după stabilirea ”sferturilor” UCL: ”Nu știam că s-a introdus sistemul capilor de serie”
18.03.2016, 18:02Astăzi, vineri, 18 martie, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Echipele germane rămase în competiție au avut parte de noroc diferit la desemnarea adversarilor din turul următor. Wolfsburg, ocupanta locului 8 în actualul sezon al Bundesligii, va da piept cu Real Madrid, deținătoarea a zece titluri în UCL, în timp ce Bayern, campioana și liderul la zi din campionatul Germaniei, va juca împotriva Benficăi Lisabona, un adversar, cel puțin teoretic, mai slab.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”N-am realizat că deja s-a implementat sistemul cu capi de serie”, a declarat Klaus Allofs, directorul sportiv al lui Wolfsburg, aluzie la șansa pe care au avut-o bavarezii.
Declarația lui Allofs a fost o aluzie fină la remarca făcută de Karl-Heinz Rummenige, directorul general al lui Bayern, cu o zi în urmă, cu privire la necesitatea introducerii unui sistem cu capi de serie la tragerea la sorți. ”Nu e normal ca două echipe ca Juventus și Bayern să se întâlnească încă din optimi”, a spus oficialul german.
Rummenigge a afirmat că în optimile de finală au existat meciuri plictisitoare, fiind pe punctul de a "închide televizorul", subliniind că nu este normal ca o echipă precum Juventus să fie eliminată, iar altele mai slabe să continue competiţia.
El a afirmat că o partidă precum cea dintre Bayern şi Juventus, în care bavarezii au câştigat cu 4-2 după ce au fost conduşi cu 2-0, uneşte o echipă, dar îţi dă şi dureri de inimă.
"Văzând partidele de miercuri şi pe cele de săptămâna trecută, nu este normal ca Juve să nu meargă mai departe. UEFA trebuie să găsească o soluţie. Nu îmi place să fie toţi dependenţi de sorţi. UEFA ar trebui să se gândească la capi de serie sau ceva de genul. M-am săturat de trageri la sorţi", a declarat Rummenigge.
Tabloul complet al sferturilor de finală ale UCL:
Wolfsburg - Real Madrid
Bayern Munchen - Benfica
Barcelona - Atletico Madrid
PSG - Manchester City
Partidele din sferturile de finală se vor juca tur-retur, pe 5/6 şi 12/13 aprilie. Primele echipe extrase din urne vor juca turul pe teren propriu.
Duelurile din semifinale vor fi aflate pe 15 aprilie, tot de la ora 13:00. Meciurile din penultimul act se vor disputa pe 26/27 aprilie şi 3/4 mai.
Finala UEFA Champions League va avea loc pe 28 mai, pe San Siro din Milano.
Etichete: bayern , bayern munchen , wolfsburg , reactii , declaratii , rummenigge , director sportiv , allofs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...