Hagi nu este de acord cu actualul sistem din UCL. Mesajul pentru Platini
17.09.2013, 12:45Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Gică Hagi (48 de ani), contestă actualul sistem din UEFA Champions League, are un mesaj personal pentru președintele UEFA, Michel Platini, dar spune și care este marele său of din cariera de fotbalist.
“Este o discriminare. Cum să fie țări cu patru echipe, iar altele, importante, care au făcut și ele istorie în Europa, să nu aibă campioana în grupe? Sau să fie obligate să treacă trei tururi de baraj? De ce? Nu mă refer la țări mici, vorbesc de România, Cehia, Serbia, Bulgaria sau Polonia“, a spus Hagi, într-un interviu acordat celor de la Gazeta Sporturilor.
Hagi i-a transmis apoi și un mesaj direct lui Platini.
“Vor să dea mai multe locuri campionatelor importante? Foarte bine! Dar lasă și campionatele din Est direct în Ligă! Acesta este mesajul meu pentru Michel Platini: dă-ne o șansă! Permite-ne să facem și noi echipe tari, cu bugete mai mari, cu jucători valoroși. Și poate competiția va deveni mai interesantă“, a spus “Regele“.
Actualul finanțator al celor de la Viitorul are de fapt un cui împotriva mai marilor fotbalului mondial încă de acum 13 ani. El bănuiește că în anul 2000 s-au petrecut jocuri de culise, care i-au blocat accesul spre “Balonul de Aur“.
Chestionat care a fost cel mai bun an al carierei sale, Hagi a replicat:
“Au fost trei. 1988, când am ajuns cu Steaua în semifinalele Cupei Campionilor și am fost golgheter, 1989, tot cu Steaua, finală de CCE și iar printre cei mai buni marcatori și 2001, “sferturi“ la Galatasaray în fața lui Real Madrid“, a spus Hagi.
Hagi rememorează o victorie cu Monaco și explică de ce merita să intre în cursa pentru cel mai bun fotbalist al anului.
“Cel mai bun meci a fost o victorie cu Monaco, 3-2 în septembrie 2000. A fost primul meci în grupe cu Mircea Lucescu, antrenor la Galata. Am dat și un gol frumos, dar am și fost eliminat. Cred că cineva avea interes să-mi umbrească acel an.
Câștigasem tot și jucasem excelent, fusese un an extraordinar. Campionat, Cupa Turciei, Cupa UEFA la Galata, mă calificasem cu naționala la Euro, am fost în “sferturi“. M-aș fi putut apropia periculos de Balonul de Aur“, a conchis Hagi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: hagi , gica hagi , mesaj hagi , hagi platini , hagi mesaj pentru platini , hagi contesta sistemul champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...