Fundaşii lui Juventus l-au fascinat pe Mourinho: "Pot susţine cursuri la Harvard"
24.10.2018, 10:44Man. United - Juventus 0-1. Managerul lui Manchester United, Jose Mourinho, a recunoscut superioritatea lui Juventus Torino, şi a elogiat cuplul de fundaşi centrali al campioanei Italiei, Leonardo Bonucci - Giorgio Chiellini, după succesul cu 1-0 al italienilor de pe Old Trafford.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
"Juventus este la un alt nivel de calitate, trebuie să fiu sincer. Un alt nivel de calitate, stabilitate, experienţă. La baza echipei se află Bonucci şi Chiellini. Aceştia sunt baza care le permite să joace cu această libertate în atac. Poate că meritam mai mult, ţinând cont de efortul jucătorilor mei. Puteam obţine un alt rezultat, după modul în care am jucat în repriza secundă. Însă nu am putut, din cauza domnilor Bonucci şi Chiellini. Ar putea să susţină cursuri la Harvard, pentru a preda meseria de fundaş central. Fantastic. Este o echipă care are talent pe tot terenul", a declarat antrenorul portughez după partida din etapa a treia a Ligii Campionilor.
Manchester United a rămas a doua în grupă
Juventus Torino a învins-o cu 1-0 pe Manchester United, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Paolo Dybala (min.16).
''Bătrâna Doamnă'' a mai irosit, însă, şi alte ocazii mari de gol prin Cristiano Ronaldo, fost jucător la United, Bentancur şi Matuidi. Gazdele au avut la rândul lor o bară, prin Paul Pogba (75).
Juve este lider autoritar în grupa H, cu maximum de puncte (nouă), urmată de Manchester United (patru puncte), Valencia (două puncte) şi Young Boys Berna (un punct). Ultimele două au remizat marţi seară, în Elveţia (scor 1-1).
Etichete: jose mourinho , juventus , manchester united , leonardo bonucci , giorgio chiellini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...