"Fotbal adevărat. Fotbal pur. Fotbal 100%". Câștigarea Cupei Campionilor, răsplătită cu câte o mașină de spălat
15.08.2017, 14:02Într-o perioadă în care bonusurile financiare pentru obiectivele importante ajung până la 1,5 milioane de euro - cât a încasat fiecare dintre jucătorii Realului pentru câștigarea celui de-al 12-lea trofeu Champions League din istoria clubului - e greu de crezut că o performanță asemănătoare a fost recompensată cu mașini de spălat.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Se întâmpla în 1970, când Feyenoord devenea prima formație din Olanda care câștiga Cupa Campionilor Europeni (2-1 după prelungiri cu Celtic Glasgow), iar formațiile batave nu erau atât de bine cotate. Abia atunci se ridica și marea echipă a Ajaxului, care avea să păstreze trofeul în Olanda în următoarele 3 sezoane.
Jose David Lopez, un jurnalist spaniol, a adus aminte de primele inedite care le-au fost oferite jucătorilor de la Feyenoord și a postat pe contul său de Instagram o fotografie de grup cu fotbaliștii și mașinile de spălat, chiar pe gazonul stadionului De Kuip, din Rotterdam.
Prin comparație, peste 16 ani, jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni la Sevilla au primit câte un autoturism ARO (unele dintre ele la mâna a doua) și câte un aparat video player. "Un Aro la vremea respectivă era cât o vilă pe Primăverii", a povestit cu ani în urmă Ștefan Iovan, care a purtat banderola Stelei în finala cu Barcelona, în absența căpitanului de drept, Tudorel Stoica, suspendat în ultimul act.
"Fotbal adevărat. Fotbal pur. Fotbal 100%", a fost sintagma prin care ibericul a încheiat textul în care a amintit că performanțele mai recente obținute de Real Madrid sau Barcelona au fost răsplătite cu câte o mașină Audi la comandă pentru fiecare jucător, respectiv prime de 750.000 de euro de om.
În acest moment, fiecare dintre jucătorii de la FCSB are promisă o primă cuprinsă între 100.000 și 120.000 de euro pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, din dubla cu Sporting Lisabona, din play-off-ul celei mai puternice competiții europene.
FCSB joacă astăzi cu Sporting Lisabona, de la ora 21:45, în turul play-off-ului Ligii Campionilor, iar meciul poate fi urmărit LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro. Returul se joacă miercurea viitoare, pe 23 august, tot de la ora 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: prime fcsb , feyenoord cce , prime cce , prime fcsb liga campionilor , prime fcsb champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...