Video Finalul unei ere! Sergio Aguero, în lacrimi după finala Champions League, ultimul său meci la Manchester City
articol scris de Digi Sport30.05.2021, 00:14
Manchester City a fost învinsă de Chelsea cu 0-1 în finala Champions League, din cauza unui gol marcat de Kai Havertz în finalul primei reprize.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După fluierul final al jocului, Sergio Aguero nu a reușit să își stăpânească emoțiile provocate de încheierea ultimului său meci în tricoul lui Manchester City.
VIDEO cu Sergio Aguero, după finala Champions League:
Sergio Aguero, emoționat după ultimul meci la Manchester City
Sergio Aguero a intrat în minutul 77 al finalei de la Porto, în locul lui Raheem Sterling, însă nu a reușit să aducă golul care ar fi trimis duelul în prelungiri.
VIDEO cu rezumatul finalei Champions League:
Plecarea lui Sergio Aguero de la Manchester City la finalul sezonului, când expiră angajamentul, a fost deja confirmată de părți, iar atacantul argentinian urmează să semneze cu Barcelona, club cu care are un acord verbal.
Sergio Aguero va ajunge luni la Barcelona pentru a efectua vizita medicală, urmată, dacă nu vor apărea probleme de ultim moment, de semnarea contractului.
Aventura lui Sergio Aguero la Manchester City se va încheia, astfel, după 10 ani. ”Kun” a fost transferat de britanici în 2011, de la Atletico Madrid, iar în această decadă a reușit să intre în istoria clubului, devenind cel mai bun marcator all-time.
Atacantul argentinian pleacă de la Manchester City după 389 de meciuri jucate, 260 de goluri marcate, 73 de pase decisive și 15 trofee cucerite: șase Cupe ale Ligii Angliei, cinci titluri în Premier League, trei Supercupe ale Angliei și o Cupă a Angliei.
Etichete: finala champions league , sergio aguero , manchester city chelsea , transfer sergio aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...