Fanii lui Bayern Munchen, decizie radicală înaintea meciului cu Șahtior Donețk
articol scris de Digi Sport05.11.2024, 12:04
Fanii lui Bayern Munchen au renunţat în masă la biletele pentru meciul cu Şahtior Doneţk, prevăzut luna viitoare în Liga Campionilor, în semn de protest pentru umflarea costului tichetelor de către clubul ucrainean.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii lui Bayern Munchen, decizie radicală: boicotează meciul cu Șahtior Donețk
Bayern a confirmat luni că numărul cererilor de bilete a scăzut de la 50.000, cât a fost iniţial, la 19.000 pentru meciul din 10 decembrie, prevăzut în oraşul german Gelsenkirchen, unde clubul ucrainean îşi dispută meciurile de acasă în Liga Campionilor.
Grupul de fani Sudkurve a cerut boicotarea meciului, pentru că ''sistemul dinamic de preţuri în combinaţie cu un cost de bază ridicat al biletului pentru meci creează o creştere disproporţionată a preţului în comparaţie cu celelalte meciuri de acasă ale lui Şahtior Doneţk în Liga Campionilor.''
Suporterii lui Bayern ar trebui să plătească 105 euro pentru un bilet la meciul cu Şahtior, în timp ce fanii formaţiei Atalanta au fost taxaţi cu doar 28 de euro, iar cei de la Young Boys Berna cu 31 euro.
Preţul biletului în zona tribunei cu locuri în picioare este de 52 euro pentru fanii bavarezi, faţă de 26 pentru cei ai lui Young Boys şi 23 pentru suporterii formaţiei Atalanta.
Preţurile pe care le percepe clubul Şahtior depăşesc un plafon de cost de maximum 60 de euro pentru fanii care călătoresc la meciurile din Liga Campionilor pe care UEFA l-a anunţat în septembrie pentru acest sezon.
Acest plafon urmează să scadă la 50 euro pentru sezonul 2025/2026.
Etichete: suporteri , sahtior donetk , bayern munchen , bilete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...