Elias Charalambous n-are dubii înainte de returul cu Maccabi Tel Aviv: ”Am mai spus-o”
articol scris de Digi Sport30.07.2024, 20:39
FCSB va juca, în deplasare (Ungaria), împotriva celor de la Maccabi Tel Aviv, în manșa secundă din turul II preliminar al Champions League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Partida dintre cele două formații este programată miercuri (31 iulie), de la ora 21:00, și va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro
În partida tur, jucată pe stadionul Ghencea, cele două formații au remizat, scor 1-1. În acest context, pentru a reuși calificarea în faza următoare a Ligii Campionilor, ”roș-albaștrii” trebuie să o învingă pe Maccabi Tel Aviv în duelul care va avea loc pe Bozsik Arena din Budapesta.
Elias Charalambous: ”Un meci de genul acesta va fi decis de mici detalii”
La conferința de presă, Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a susținut că echipa învingătoare din acest duel se va decide la capătul unei partide în care micile detalii vor face diferența.
De asemenea, antrenorul cipriot s-a declarat convins că toți jucătorii săi sunt concentrați 100% pentru meciul cu Maccabi și că vor da totul pentru a obține calificarea în turul III preliminar al Ligii Campionilor.
”Din punctul meu de vedere, aşa cum v-am spus la început, câştigătoarea era clar că se va decide după meciul de mâine (n.r. miercuri, 31 iulie). Ne cunoaştem mai bine acum, cu siguranţă meciul se va decide la mici detalii. Trebuie să fim concentraţi 100%, să ne păstrăm energia, să fim competitivi şi în cea mai bună formă, pentru a putea trece în următorul tur.
Simt şi sunt sigur că jucătorii mei sunt concentraţi şi abia aşteaptă să joace mâine. Singurul lucru pe care îl avem în minte e să ne calificăm. Ştim că va fi greu, dar repet, trebuie să dăm tot ce avem mai bun pentru a ne face fanii fericiţi.
Aşa cum am mai spus-o, va fi 50-50. Am arătat că suntem două echipe egale. Un meci de genul acesta va fi decis de mici detalii, aşa văd eu lucrurile. Şansele sunt egale.
Nu ştiu dacă vor fi 90 de minute, dar vor fi prelungiri. (n.r. sunteţi pregătiţi şi pentru penalty-uri) Suntem pregătiţi pentru orice. În toate sesiunile de antrenamente, avem penalty-uri, nu aşteptăm doar astfel de meciuri pentru a ne antrena. Suntem pregătiţi, jucătorii sunt motivaţi.”, a spus tehnicianul cipriot, la conferința de presă.
Elias Charalambous: ”Suntem pregătiţi și pentru penalty-uri, pentru orice”
Totodată, cipriotul le-a mulțumit și celor de la FC Botoșani pentru că au acceptat să amâne partida directă din următoarea etapă de SuperLiga, care ar fi avut loc vineri (3 august) între două meciuri de cupe europene ale ”roș-albaștrilor”.
”Vreau să le mulţumesc celor de la Botoşani, e ceva special pentru fotbalul românesc, toată lumea vrea să trecem mai departe. Asta aduce un plus fotbalului românesc. E un lucru bun pentru noi. Din nou, mulţumim, Botoşani”, a mai adăugat cipriotul.
Dacă o va elimina pe Maccabi Tel Aviv, FCSB o va întâlni în turul III preliminar al UCL pe învingătoarea din ”dubla” Shamrock Rovers - Sparta Praga (în tur, cehii s-au impus cu 2-0, în deplasare).
Etichete: champions league , elias charalambous , maccabi tel aviv , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...