El va fi arma secretă cu FCSB! Decizie neaşteptată a lui Jorge Jesus
13.08.2017, 19:30William Carvalho, probabil cel mai bun jucător al lui Sporting, nu va juca în confruntarea cu FCSB de marţi. Jorge Jesus i-a găsit un înlocuitor surprinzător : pe Rodrigo Battaglia, care era la începutul sezonului abia a patra variantă pentru postul de închizător.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
William Carvalho este suspendat pentru meciul de pe Jose Alvalade de marţi, contra vicecampioanei României, însă conform presei portugheze are şanse mici să joace şi în returul de pe Arena Naţională, având oferte excelente de la granzii Europei.
În condiţiile în care mijlocaşul central acuză şi o mică accidentare, tehnicianul lusitanilor l-a folosit în confruntarea din acest week-end, cu Setubal, scor 1-0 pe Rodrigo Battaglia.
Alegerea a fost surprinzătoare, în condiţiile în care, cel puţin pe hârtie, Joao Palhinha şi Petrovic erau variantele la îndemână. Jorge Jesus a apelat însă la Battaglia, jucător sosit în această vară, iar la final a explicat de ce. Argentinianul de 26 de ani a impresionat la antrenamente şi este un jucător polivalent. În consecinţă, el va fi "arma secretă" contra FCSB, notează record.pt.
"E un jucător care - dacă ai nevoie să îţi joace în două partide pe posturi diferite - evoluează fără probleme acolo unde e nevoie de el. Jucătorii mari fac asta şi eu am mare încredere în el", a spus Jorge Jesus conform sursei citate.
3 milioane de euro este cota de piaţă a lui Rodrigo Battaglia, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de.
Sporting - FCSB se joacă marţi, de la ora 21:45. Partida poate fi urmărită în format LIVE-TEXT pe digisport.ro.
Etichete: sporting steaua , sporting fcsb , sporting fcsb carvalho , jorge jesus sporting fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...