Cum au fost surprinși Kevin De Bruyne și Romelu Lukaku, chiar înaintea finalei UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport10.06.2023, 11:02
Manchester City și Inter Milano se întâlnesc astăzi, de la ora 22:00, în cadrul finalei UEFA Champions League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida disputată în Turcia va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, dar și în format Live Video pe digisport.ro. În plus, abonații RCS-RDS de pe teritoriul României vor putea folosi și aplicația Digi Sport.
Ce au făcut Lukaku și De Bruyne înainte de finala UEFA Champions League
Cu o zi înaintea partidei de pe ”Ataturk Stadium”, Romelu Lukaku și Kevin De Bruyne au oferit una dintre cele mai frumoase imagini ale ultimului act din Turcia.
Cei doi s-au întâlnit la marginea terenului și s-au salutat. Timp de mai multe minute, aceștia au discutat și au fost cu zâmbetul pe buze, chiar dacă presiunea finalei era evidentă.
Chiar dacă vor fi adversari, cei doi nu au uitat de prietenia care îi leagă de mai bine de 11 ani. Lukaku și Kevin De Bruyne sunt colegi la echipa națională încă din anul 2012, de la un meci câștigat de Belgia, scor 4-2, împotriva Țărilor de Jos.
De atunci, ei au strâns împreună la naționala ”Dracilor” 70 de meciuri, timp în care Lukaku a marcat de 17 ori din pasele trimise de Kevin De Bruyne, în timp ce atacantul i-a pasat decisiv de trei ori fotbalistului de la Manchester City.
Kevin De Bruyne, înaintea meciului cu Inter: ”Toată lumea va avea energie suficientă”
La conferința de presă premergătoare meciul cu Inter, Kevin De Bruyne s-a arătat convins că el și toți colegii săi vor da totul pe teren pentru a câștiga trofeul UEFA Champions League, singurul major care lipsește din vitrina clubului.
”Sunt aici de mult timp, pentru mine au fost incredibili cei opt ani de când sunt aici. O mulțime de momente frumoase, evident că am jucat în această competiție, dar nu am reușit să o câștigăm încă.
Este singura observație pe care oamenii ne-o pot face. Am fost consecvenți, buni în această competiție. Trebuie să găsim o modalitate de a-l câștiga (n.r. trofeul). Ar fi imens pentru jucători, club, suporteri. Ar fi minunat.
Mulțumim antrenorului, muncim din greu pentru a performa cât mai bine. Am reușit să câștigăm o mulțime de jocuri și trofee pe plan intern. Toată lumea știe cum jucăm, cum ne pregătim defensiv și ofensiv. Vom încerca și mâine să facem același lucru.
Nu! Sunt fericit cu sotia mea (n.r. întrebat despre relația cu Erling Haaland)! Este ceva ce nu pot să explic, ai un sentiment cu un jucător și înțeleg ce vrea, a făcut clic foarte bine.
A marcat într-un ritm incredibil. Chiar și în ultimele jocuri a fost important în diferite moduri. Să sperăm că poate face ceva mâine.
Înțelegem Inter, sunt compacti, joacă un 5-3-2, cei doi atacanți țin bine mingea. Se apără incredibil de bine. Nu ne așteptăm la un joc deschis, asta nu se întâmplă foarte mult în finale.
Nu ar trebui să devenim prea nervoși prea repede. Poate că nu vor fi prea multe șanse timpurii. Trebuie să jucăm așa cum o facem mereu, să fim confortabili și să sperăm să înscriem.
Fiecare jucător profesionist își dorește să câștige Champions League, cu echipele lor și individual. Dacă o câștigi, este unul dintre cele mai mari lucruri pe care le poți face ca jucător și ca echipă. A concura an de an este uimitor, am concurat împotriva celor mai buni jucători.
Am pierdut acum doi ani, se întâmplă. Nu am fost suficient de buni în ziua aceea, trebuie să accepți. Nu pot lua doar momentele bune din cariera mea și toate momentele rele să dispară. Din fericire, mai avem o șansă să dovedim că putem câștiga competiția.
Toată lumea va avea suficientă energie pentru mâine. Din punct de vedere fizic, dacă ești în formă, joci tot anul.
Din punct de vedere mental este diferit. Dacă ești într-o formă bună poți juca la fiecare 3, 4 zile. Din punct de vedere mental ai nevoie de odihnă, dar mâine nu văd nicio problemă. Motivația și energia vor fi prezente din ambele părți”, a spus Kevin De Bruyne, la conferința de presă.
Etichete: manchester city , inter , finala champions league , de bruyne , lukaku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...