Cum a fost primit Kylian Mbappe în Spania, după ce a căzut în dizgrație la PSG
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 07:55
PSG va juca marți, 5 martie, cu Real Sociedad în returul optimilor din Champions League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2, dar va putea fi urmărită și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS de pe teritoriul României.
Kylian Mbappe a fost așteptat de suporteri în Spania
Jucătorii lui PSG au ajuns cu o zi înaintea meciului cu Real Sociedad în Spania, iar la aeroportul din Hondarribia aceștia au fost așteptați de mai mulți fani. Kylian Mbappe a fost unul dintre primii jucători care s-a oprit pentru a da autografe.
- Citește și: E gata! Motivul pentru care Kylian Mbappe s-a enervat pe oficialii lui PSG + De ce îi acuză
Mai mult decât atât, unii dintre suporteri au afișat bannere pe care scria Real Madrid, echipa cu care s-ar fi înțeles starul francez, potrivit AS.com. Aflat în ultimele șase luni de contract cu PSG, Mbappe s-ar fi înțeles deja cu ”Galacticii”.
Mesajul dur al suporterilor lui PSG pentru Kylian Mbappe
După ce Mbappe a anunțat conducerea clubului că nu va mai rămâne la PSG din vară, Luis Enrique i-a acordat din ce în ce mai puține minute. În remiza cu AS Monaco, scor 0-0, Mbappe a fost scos de pe teren la pauză.
Fotbalistul a urmărit restul partidei de la lojă, acolo unde se afla și mama acestuia, Fayza Lamari, cea care negociază cu Real Madrid transferul fotbalistului.
Luis Enrique a declarat la finalul meciului că decizia de a-l înlocui pe Mbappe la pauză i-a aparținut și și-a motivat alegerea prin faptul că PSG trebuie să învețe ”să joace fără Mbappe”.
Ulterior, presa din străinătate a scris că nu acesta a fost motivul real pentru care Mbappe a fost înlocuit, ci pentru că Luis Enrique simte că fotbalistul nu mai depune același efort pentru gruparea pariziană.
Suporterii parizienilor sunt în asentimentul antrenorului și consideră că atacantul nu își mai dă interesul pe teren, motiv pentru care au început un ”război” cu fotbalistul care o va părăsi în vară pe PSG.
Facțiunea Le Block Parisii a așezat un banner imens în fața stadionului ”Parc des Princes” pe care au scris că așteaptă cu nerăbdare data la care contractul lui Kylian Mbappe va expira, iar acesta va pleca la Real Madrid.
”KM: Așteptăm cu nerăbdare 30/06!”, a fost mesajul afișat de ultrașii lui PSG pentru Kylian Mbappe.
Etichete: psg , real sociedad , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...