Contraperformanţă pentru Roma în Europa. Câte meciuri consecutive cu gol primit au adunat italienii
05.11.2015, 10:00Roma şi Leverkusen au făcut spectacol în cele două meciuri directe din Grupa E a UEFA Champions League. După 4-4 în Germania, italienii s-au impus pe teren propriu cu 3-2, dar au înregistrat şi o contraperformanţă deloc măgulitoare pentru fanii capitolinilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Echipa condusă de Rudi Garcia a ajuns la 26 de meciuri consecutive în care a primit cel puţin un gol în competiţiile europene, capitol la care este depăşită doar de modesta Valetta (Malta), care are 29 de partide în care defensiva a cedat.
Romanii sunt la egalitate în acest top cu alte echipe fără nume mare din Europa, Coleraine (Irlanda de Nord) şi Fram (Islanda).
Meciul a fost unul de referinţă pentru Mohamed Salah, cel care a deschis scorul, în minutul 2, după ce a marcat cel mai rapid gol din istoria Romei, în Champions League.
Suspansul se menţine în Grupa E şi după al patrulea meci, niciuna dintre echipe nefiind calificată în optimile competiţiei. Barcelona a învins-o pe Bate cu 3-0 şi este la un pas de fazele eliminatorii, pe care le poate rata dacă Bayer Leverkusen şi Roma îşi câştigă ultimele două meciuri, iar nemţii obţin o victorie mai clară în faţa catalanilor, în faţa cărora au pierdut meciul din Spania, (1-2).
Etichete: roma , champions league , salah , leverkusen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...