Conflict între Guardiola și Robben. Olandezul a refuzat să execute un penalty
26.10.2013, 10:40Arjen Robben este unul dintre jucătorii exponențiali ai naționalei Olandei și ai lui Bayern Munchen, dar viitorul său la gruparea bavareză este incert din cauza unui conflict în care a intrat cu antrenorul Josep Guardiola.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ce s-a întâmplat: miercuri, în minutul 25 al partidei pe care Bayern avea s-o câștige cu scorul de 5-0 contra cehilor de la Viktoria Plzen, Robben a scos un penalty. Deși Guardiola i-a făcut semn să execute tot el, olandezul a refuzat, iar lovitura de la 11 metri a fost transformată de Franck Ribery.
Potrivit cotidianului german Bild, Robben era supărat pentru că în ultima etapă de campionat același Guardiola i-a interzis să bată un penalty contra lui Mainz (4-1), preferându-l pe Thomas Muller, după ce olandezul luase deja mingea în mâini. Mai mult, tehnicianul spaniol l-a certat atunci în vestiar pe Robben, spunându-i:
"Eu sunt antrenorul, eu hotărăsc! Ceea ce s-a întâmplat pe teren este incorect față de restul jucătorilor".
Interesant este că la meciul cu Plzen chiar și restul jucătorilor l-au rugat pe Robben să execute lovitura de la 11 metri pentru ca acesta să nu intre în vizorului antrenorului, dar Arjen a rămas ferm pe poziție. Replica lui Guardiola nu s-a lăsat deloc așteptată, iar tehnicianul a lansat joi un avertisment clar chiar prin intermediul canalelor media oficiale ale lui Bayern.
"Acei jucători care îmi vor respecta deciziile vor beneficia mereu de sprijinul meu total. În schimb, cei care îmi contestă hotărârile nu vor să înțeleagă că în acest fel vor sfârși prin a sta în tribună", a spus Guardiola.
Ulterior, tehnicianul și-a mai înmuiat tonul la adresa lui Robben în cadrul unui interviu acordat vineri în De Telegraaf, dar amenințarea a rămas valabilă:
"Arjen știa de ce în campionat l-am preferat pe Muller ca executant și de ce la partida cu Plzen din Champions League l-am desemnat pe el, așa cum o fac de obicei în această competiție. Dar Arjen trebuie să-şi limpezească mintea și gândurile, ceea ce până acum pare să nu fi reușit".
Arjen Robben mai are contract cu Bayern până în aprilie 2015. Cu toate că fanii așteaptă o prelungire a înțelegerii cu fotbalistul care va împlini în ianuarie 30 de ani, deocamdată cele două părți n-au reușit să-și apropie pretențiile una de cealaltă.
Etichete: pep guardiola , guardiola , arjen robben , guardiola bayern , conflict intre guardiola si robben , guardiola conflict with robben , robben refuse tu take a penalty , scandal guardiola robben , plecare robben , bayern munich guardiola robben
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...