Câți bani a primit Real Madrid după parcursul perfect din UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport13.12.2023, 10:06
Real Madrid s-a impus cu scorul de 3-2 pe terenul celor de la Union Berlin, în ultima etapă din grupele Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, madrilenii au înregistrat parcursul perfect în grupe și au obținut calificarea de pe prima poziție în grupă, iar în bugetul clubului de pe Santiago Bernabeu a intrat o sumă importantă de bani.
Real Madrid a câștigat 42 de milioane de euro după parcursul din UEFA Champions League
Real Madrid a jucat aseară un meci fără vreo miză reală întrucât avea locul 1 deja asigurat, însă Carlo Ancelotti a folosit aproape cea mai bună partitură pentru a triumfa și la Berlin, deoarece suma încasată de la UEFA în urma unei victorii este una considerabilă, mai exact, 2,8 milioane de euro.
Astfel, chiar dacă exista pericolul ca unii jucători importanți precum Jude Bellingham, Rodrygo și Federico Valverde să sufere accidentări din cauza numărului mare de minute jucate, aceștia au început toți din primul minut în meciul cu Union Berlin pentru a obține victoria.
Potrivit spaniolilor de la Relevo, în urma calificării în optimile de finală ale competiției, ”Galacticii” au obținut suma de 42 de milioane de euro. 15,6 milioane de euro au venit în urma participării în grupe, suma de 9,6 milioane pentru calificarea în optimi, iar cele 16,8 milioane datorită celor șase victorii din grupe.
VIDEO cu rezumatul meciului Union Berlin - Real Madrid 2-3
Clasamentul grupei C din UEFA Champions League
Carlo Ancelotti, după victoria Realului cu Union Berlin
La finalul meciului disputat în Germania, Carlo Ancelotti a oferit primele sale declarații. Antrenorul celor de la Real Madrid a scos în evidență minutele de final ale primei reprize, atunci când elevii săi au ratat un penalty, iar Union Berlin a replicat imediat și a deschis scorul.
Totodată, Ancelotti le-a atras atenția jucătorilor de la Real Madrid pentru faptul că nu sunt suficient de pragmatici în fața porții.
"Le-am spus la pauză că avem 40 de minute bune și două minute nebunești. Este o lipsă de concentrare pe care trebuie să o reparăm cu calm. Am spus să țină pasul și să ne bucurăm de fotbal, să jucăm în zonele largi pentru că nu am profitat de asta în prima repriză.
(n.r. dacă are vreun reproș după faza grupelor) Nu. Ne-am descurcat foarte bine. În a doua jumătate a fazei grupelor ne-am îmbunătățit jocul. În ultimele două jocuri am gestionat bine avantajul. Astăzi și împotriva lui Betis ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine. Nu poți crede că poți controla totul cu posesia, trebuie să termini lucrurile.
(n.r. despre meciul cu Union Berlin) Un pic ciudat. Am controlat bine prima repriză, am dominat, dar două minute nebunești au complicat totul. Din fericire, în repriza secundă am încercat să fim mai eficienți, am trimis centrări pentru că avem un atacant care se pricepe la loviturile cu capul și a marcat două goluri așa", a spus Ancelotti.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , uefa champions league , buget
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...