Video Barcelona - PSG 6-1. Final nebun pe Camp Nou! Catalanii au marcat 3 goluri după minutul 88
09.03.2017, 00:02Barcelona a reușit cea mai tare revenire din istoria competiților europene, învingând PSG cu 6-1. Echipa lui Enrique le-a dat speranţe fanilor care au crezut într-o revenire istorică după înfrângerea, 0-4, suferită în tur.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luis Suarez a deschis scorul după numai trei minute de joc. Neymar a fost aproape de 2-0 cu un şut de la distanţă, însă mingea a ocolit poarta lui Trapp. Presiunea constantă a catalanilor s-a materializat în finalul primei reprize.
Iniesta a insistat la o minge care părea pierdută, iar KurzaWa a trimis în propria poartă după intervenţia eşuată a lui Trapp. Şi repriza a doua a început perfect pentru Barcelona. Neymar s-a împiedicat de Meunier, iar arbitrul a arătat punctul cu var la indicaţia asistentului.
Messi a transformat fără emoţii, iar catalanii mai aveau nevoie de un gol pentru a împinge meciul în prelungiri. Cavani putea înscrie golul care să asigure calificarea pentru PSG, însă a nimerit bara.
Cu o jumătate de oră înainte de final, atacantul din Uruguay s-a revanşat şi a marcat pentru 3-1, iar visul calificării părea că s-a năruit pentru trupa lui Luis Enrique. Neymar a refăcut diferenţa de trei goluri când mai erau două minute de joc din timpul regulamentar.
Brazilianul a transformat impecabil o lovitură liberă, însă părea prea târziu pentru catalani. În minutul 90, Suarez a obţinut un penalty, iar Neymar a redat Barcelonei câteva minute de speranţe.
Barca a terminat meciul cu Ter Stegen în careul advers, iar insistenţa a fost răsplătită în ultima fază a meciului. Sergi Roberto a trimis în plasă mingea jucată de Neymar peste apărarea adversă, iar Barcelona s-a calificat în sferturi într-o manieră epică, cu 6-5 scor general.
VIDEO CU REZUMATUL PARTIDEI DE PE CAMP NOU
ECHIPELE:
Barcelona (3-4-3): Ter Stegen - Mascherano, Pique, Umtiti - Rakitic (Andre Gomes '84) , Busquets Iniesta (Arda Turan '65), Rafinha (Sergi Roberto '76) - Messi, Suarez, Neymar
Antrenor: L. Enrique
PSG (4-2-3-1): Trapp - Meunier (Krychowiak '90+3), Marquinhos, Thiago Silva, Kurzawa - Rabiot, Matuidi - Lucas Moura (Di Maria '55), Verratti, Draxler (Aurier '75) - Cavani
Antrenor: U. Emery
Etichete: barcelona , psg , champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...