Exclusiv Astra a ajuns după peripeţii în Copenhaga. Avionul a aterizat la Malmo, autocarul îi aştepta în capitala Danemarcei
01.08.2016, 17:59Astra a trecut prin mari peripeţii înainte de a ajunge la Copenhaga, în vederea desfăşurării returului din turul trei preliminar al Champions League. Campionii s-au deplasat cu un avion de linie şi au ajuns la Malmo, însă şoferul autocarului îi aştepta la aeroportul din Copenhaga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Supărarea lui Şumudică în legătură cu programarea partidelor din Liga 1 a fost accentuată şi de faptul că patronul Ioan Niculae nu şi-a dat acordul să se meargă spre Danemarca prin intermediul unei curse charter.
Astfel, după meciul de la Severin, cu Pandurii, Lovin&Co au trebuit să vină la Bucureşti, unde, la 7:40 dimineaţa, aveau programat zborul spre Malmo. Acolo trebuia să îi aştepte autocarul, doar că şoferul a crezut că trebuie să îi transporte de la aeroportul din Copenhaga, gândindu-se că echipa vine cu o cursă charter.
Din informaţiile Digi Sport, lucrurile au revenit pe făgaşul normal foarte greu, jucătorii şi staff-ul Astrei fiind blocaţi în aeroportul din Malmo timp de mai multe ore. Într-un final, autocarul a apărut, însă deplasarea dintre Bucureşti şi Copenhaga a durat enorm. Astfel, Astra a ajuns în capitala Danemarcei în jurul orei 15:00, jucătorii fiind, evident, foarte obosiţi.
Ei speră să se recupereze până miercuri, când, de la 20:30, vor încerca să obţină calificarea în detrimentul lui FC Copenhaga, după 1-1 în România.
Altfel, de notat faptul că Şumudică nu a făcut deplasarea cu echipa, nedorind să se expună atâta timp cât este suspendat. Nu este încă clar dacă el va ajunge până la urmă la Copenhaga, o decizie în acest sens urmând să o ia, probabil, în orele care urmează.
44 de kilometri sunt între Copenhaga şi Malmo, însă organizarea a fost defectuoasă, iar autocarul a întârziat enorm.
30.000 de euro era preţul aproximativ al unui charter. Dacă ar fi apelat la această variantă, astrali ar fi putut pleca de la Craiova, oraş aflat la ceva mai mult de o oră de Severin, locul în care au jucat în Liga 1. Miza calificării în play-off e enormă, în condiţiile în care aceasta i-ar garanta prezenţa în grupele Europa League şi accesul la aproximativ 5 milioane de euro.
Etichete: sumudica , sumudica astra , astra sumudica , astra liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...