Arjen Robben, BESTIA NERA pentru Bayern. Și-a ÎNGROPAT echipa în Bundesliga, și-n finala Ligii
20.05.2012, 10:31Bayern Munchen a ratat sâmbătă seară o șansă uriașă, aceea de a câștiga pentru a cincea oară Liga Campionilor, acum și-n fața propriilor suporteri. Deși au jucat acasă, pe „Fussball Arena“ și au avut parte de o atmosferă de vis, deși au deschis scorul, bavarezii au pierdut, până la urmă, în fața lui Chelsea după loviturile de departajare (3-4, 1-1 d.p.). Trupa lui Heynckes termină astfel în genunchi un sezon, care, la un moment dat, se anunța a fi unul dintre cele mai prolifice din istoria clubului german.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bayern s-a confruntat, în acest sezon, cu două momente cruciale, primul în Bundesliga, al doilea în finala Ligii Campionilor, care ar fi putut însemna, dacă erau trecute cu bine, confirmarea valorii generației lui Gomez, Robben, Muller sau Ribery. Ei bine, de fiecare dată nemții au clacat, poate inexplicabil, și au rămas cu frustrarea ratării a două obiective care s-ar fi putut afla acum fărăr emoții în vitrina clubului. Și, pentru că mereu, trebuie să existe și un „țap ispășitor“ aceste se numește Arjen Robben.
Mijlocașul olandez de 28 de ani, transferat în vara anului 2009 de la Real Madrid în schimbul sumei de 25 de milioane de euro, și care a fost desemnat în 2010 cel mai bun jucător din campionatul Germaniei, este acum hulit de întreaga suflare muncheneză. În doar doi ani, Robben a trecut de la statul de cel mai iubit jucător la cel de bestia nera pentru Bayern.
În prima repriză de prelungiri a finalei cu Chelsea, la scorul de 1-1, „Fussball Arena“ a explodat în momentul în care Robben a scos un penalty pe care tot el s-a grăbit să-l execute. Numai că olandezul a ratat, și le-a dat șansa foștilor săi coechipieri de a câștiga în premieră Liga Campionilor. Această gafă de proporții nu este singulară pentru Arjen Robben. Olandezul a comis-o și-n campionat, chiar în derby-ul cu Borussia Dortmund care s-a jucat cu titlul pe masă. Atacantul lui Bayern l-a scos din ofsaid pe Lewandowski la golul care a decis derby-ul (0-1), a obţinut apoi un penalty pe care tot el l-a ratat, iar în prelungiri a dat cu piciorul unei alte mari ocazii. Suficient pentru a-l scoate din minți pe Franz Beckenbauer, președintele de onoare al bavarezilor.
„Dacă eram eu antrenorul, Robben nu bătea. E lege: jucătorul faultat nu execută! Dar poate că această lege s-a abrogat între timp sau în Olanda nu s-a aflat despre ea“, a spus Beckenbauer, în aprilie.
Probabil că președintele de onoare al lui Bayern va avea și acum o replică pentru indolența lui Robben, și rămâne de văzut dacă olandezul va mai fi păstrat în lotul lui Bayern și-n sezonul viitor.
Etichete: fotbal international , liga campionilor , bayern munchen , arjne robben , chelsea londra , champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...