Alexander-Arnold a dezvăluit povestea cornerului istoric cu Barcelona: "Am văzut un tricou roşu şi m-am gândit la asta!"
23.09.2019, 11:26Trent Alexander-Arnold (20) a oferit una dintre fazele sezonului 2018/2019, în meciul retur dintre Liverpool şi Barcelona, încheiat 4-0, în cadrul semifinalelor Champions League.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Fundaşul lui Liverpool a explicat procesul din spatele deciziei de a executa cornerul rapid, deşi nu toţi colegii săi apucaseră să ajungă în careul Barcelonei. Fundaşii catalani au fost surprinşi, iar faza a adus golul decisiv.
"Am văzut că lumea era cu spatele la minge, nu erau atenţi la ea. Nu era nici măcar un jucător de la Barcelona care se uita la minge. Am văzut un tricou roşu în mijlocul acestora şi m-am gândit "De ce nu?"
Dacă nu ar fi mers, toată lumea ar fi ţipat la mine. M-am gândit pentru jumătate de secundă şi am decis că merită riscul. Nici măcar nu l-am făcut atent pe Divock. Nu exersasem înainte faza", a explicat Arnold.
La scorul general de 3-3, în minutul 79, fundaşul englez a simulat că va bate un corner scurt, cu Xherdan Shaqiri, iar apoi a centrat brusc, pe jos, pentru Divock Origi, care a înscris uşor golul calificării lui Liverpool în finala Champions League.
Alexander-Arnold a înscris în ultimul meci al lui Liverpool
Chelsea a pierdut meciul de pe teren propriu în faţa celor de la Liverpool, 1-2, în a şasea etapă din Premier League. Cu această victorie, "cormoranii" se menţin pe prima poziţie a campionatului englez, cu maximul de puncte posibile.
Liverpool a deschis scorul prin Trent Alexander-Arnold, în minutul 14. În timpul unei scheme din lovitură liberă, Mo Salah i-a aşezat mingea fundaşului englez, care l-a executat pe Kepa cu un şut năprasnic, la colţul scurt.
Prin victoria de pe Stamford Bridge, Liverpool a devenit prima echipă din istoria campionatului englez care reuşeşte să câştige primele şase etape, pentru două sezoane la rând.
De asemenea, Liverpool a egalat o performanţă reuşită de contracandidaţii lor la titlu, Manchester City. Prin această victorie, echipa lui Jurgen Klopp a egalat-o pe cea a lui Pep Guardiola la numărul de victorii consecutive: 15 triumfuri au la rând fiecare, record istoric pentru Premier League.
Etichete: liverpool , barcelona , liverpool - barcelona , trent alexander-arnold , corner alexander arnold
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...