A asistat la toate finalele europene ale lui Liverpool, dar nu va fi la Kiev! "Plângea când mi-a spus că nu mă pot duce"
26.05.2018, 19:28Ernie Ashley, un suporter de 68 de ani al lui Liverpool, a fost prezent la toate cele 12 finale europene ale favoriţilor. A 13-a fost cu ghinion: deşi a făcut rost de bilet, zborul i s-a anulat şi nu va putea să îi mai vadă pe viu pe favoriţi.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
În jur de 1.000 de suporteri ai lui Liverpool, pregătiți să plece în capitala Ucrainei pentru a-și susține echipa favorită în finala UEFA Champions League, au aflat că zborurile le-au fost anulate.
Controlorii de trafic ai aeroportului aflat la 30 de kilometri de Kiev au anulat trei curse, motivând lipsa spațiilor de aterizare, provocată de numărul mare de curse din aceste zile. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, alături de primăria din Liverpool au făcut demersuri pentru rezolvarea situației. De asemenea, UEFA a intervenit pentru ca aceste neplăceri să fie remediate în timp util, astfel încât cei care și-au plătit sejururile la Kiev să poată ajunge la finala dintre Real Madrid și Liverpool.
Unii au fost norocoşi şi au ajuns în cele din urmă în capitala Ucrainei, însă Ernie Ashley nu s-a numărat printre ei. Povestea lui a devenit subiect de presă, în primul rând ca urmare a faptului că suporterul nu ratase nicio finală a "cormoranilor" în competiţiile europene.
”Ar fi fost a 13-a finală pentru mine. M-am culcat la 19:00 seara pentru că voiam să mă trezesc devreme, la 3, să iau taxiul spre aeroport. Pe la 19:10 m-a sunat o domnişoară să mă anunţe că zborul meu a fost anulat. Plângea când îmi spunea asta şi am izbucnit şi eu în lacrimi, ca să fiu sincer. Probabil finala cu numărul 13 e cu ghinion pentru mine", a spus fanul cormoranilor, conform Liverpool Echo.
Totuşi, fanul rămâne optimist, fiind convins că în "era Klopp" Liverpool se va menţine printre forţele Europei. În consecinţă, va urma un nou ultim act cu gruparea de pe Anfield în el.
"Sunt atât de supărat că am un bilet şi că nu pot măcar să-l dau cuiva. O să trăiesc şi o să prind o altă finală cât e Klopp antrenor, asta e cel mai important", a mai spus fanul.
Etichete: liverpool , fan liverpool , liverpool real , liverpool fani kiev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a făcut, miercuri, un apel la „calm şi reţinere” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...