15.000 de turci vor lua cu asalt Madridul pentru Real Madrid-Galata
03.04.2013, 10:11Fanii lui Galatasaray sunt printre cei mai fanatici şi mai loiali din lumea fotbalului. Asta se ştie de ceva vreme. La meciul cu Schalke, din deplasare, din optimile de finală ale competiţiei, 20.000 de turci au fost în tribunele stadionului din Gelsenkirchen.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Iar la meciul de miercuri, 3 aprilie, cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, suporterii turci îşi vor demonstra din nou ataşamentul faţă de Cim Bom Bom. În jur de 15.000 de fani ai Galatei sunt aşteptaţi în capitala Spaniei la meciul tur din sferturile de finală ale UEFA Champions League.
33 de zboruri Istanbul-Madrid sunt aşteptate miercuri
Primul contingent de turci a aterizat la Madrid duminică, umplând străzile capitalei spaniole cu cântecele lor care i-au făcut celebri. Unii dintre ei au avut chiar timp să meargă la meciul dintre Atletico Madrid şi Valencia, de pe Vicente Calderon, pentru a-l susţine pe compatriotul lor Arda Turan.
Totuşi, cea mai mare parte a suporterilor turci va sosi miercuri în Spania, fiind aşteptate în această zi 33 de zboruri Istanbul-Madrid. Pe lângă acestea, mai sunt aşteptaţi fani ai Galatei din Germania, Elveţia sau Franţa. Chiar dacă nu toţi vor reuşi să intre pe stadion, turcii vor face suficientă atmosferă pe străzile oraşului pentru ca Madridul să simtă că este vizitată de una din echipele cu cei mai mulţi şi pătimaşi suporteri.
Meciul Real Madrid-Galatasaray, de la ora 21:45, se va difuza ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE TEXT&VIDEO pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Sursa foto: twitter.com/iscanox
Etichete: madrid , liga campionilor , galerie , champions league , fani , uefa , istanbul , 15.000 de turci , suporteri galatasaray , 33 de zboruri , capitala spaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...