Ce a spus Robert Lewandowski despre viitorul său, după cele patru meciuri din Liga Națiunilor
articol scris de Digi Sport15.06.2022, 11:53
Robert Lewandowski (33 de ani) nu își dorește să mai continue la Bayern Munchen și din sezonul următor, deși contractul său cu campioana din Bundesliga expiră în anul 2023.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ce a spus Robert Lewandowski despre viitorul său, după cele patru meciuri din Liga Națiunilor
Deși a promis că va vorbi mai multe despre viitorul său după cele patru meciuri ale Poloniei din luna iunie, Robert Lewandowski s-a răzgândit. Actualul atacant al celor de la Bayern Munchen a declarat că în acest moment nu poate spune prea multe, cel mai probabil pentru că situația sa de la campioana Germaniei nu este una clară.
"Mi-am promis că voi vorbi despre viitorul meu după aceste meciuri. Dar încă nu pot spune nimic. Sper că înțelegeți cu toții", a spus Robert Lewandowski, citat de Barca Universal.
Bayern cere 50 de milioane de euro pentru Robert Lewandowski
Poziția campioanei Germaniei este explicată prin faptul că nu a găsit încă un înlocuitor pentru Robert Lewandowski, pe carea vrea să-l mai țină cel puțin un an, până îi expiră contractul.
În ultimele zile, totuși, se pare că lucrurile s-au mai schimbat, iar Bayern a ajuns la concluzia că nu-l poate ține cu ”forța” pe Robert Lewandowski și că evoluțiile polonezului ar putea scădea în nivel dacă va fi ținut la Munchen contrar dorințelor sale.
Astfel, potrivit Sport.es, Bayern i-a stabilit un preț de 50 de milioane de euro lui Robert Lewandowski, a cărui unică modalitate de a pleca de la Munchen este găsirea unui club dispus să achite suma.
Destinația preferată a lui Robert Lewandowski este Barcelona, dar situația financiară a clubului catalan nu este optimă, astfel că suma de 50 de milioane de euro este prea mare, mai ales pentru un jucător care mai are un singur an de contract la clubul actual.
Etichete: robert lewandowski , transfer lewandowski , viitor lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...