”Câte echipe din Liga 1 se mândresc cu 7.000 de spectatori la meciuri?” Daniel Niculae, mesaj către fanii giuleșteni
02.09.2017, 21:30VIDEO Academia Rapid - Progresul 2005 13-0. Noua echipă pe care fostele mari glorii ale Giuleștiului, precum Pancu și Daniel Niculae, o propun fanilor, într-un proiect inițiat de către Primăria Sectorului 1, a câștigat fără emoții primul meci din Liga 4.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dincolo de scorul final, de hat-trickul realizat de către Daniel Niculae, de faptul că Daniel Pancu nu a fost inclus în lotul pentru acest meci din cauza unei accidentări, merită menționat faptul că întâlnirea, găzduită de Giulești, s-a disputat într-o atmosferă de mare meci mare. Acest lucru a fost posibil datorită celor 7.000 de fani, care au cântat încă dinainte de a începe meciul, dar și după final.
Și Daniel Niculae, care îndeplinește și funcția de președinte, a fost emoționat de atmosferă, deși el are foarte multe meciuri disputate pe un Giulești arhiplin și într-o atmosferă absolut senzațională.
”Sincer, nu mă așteptam la o astfel de atmosferă, la o asemenea afluență de spectatori. Dar publicului giuleștean i-a fost dor de Rapid iar fanii au mai demonstrat încă o dată că această formație este una dintre cele mai iubite din România”, a spus Niculae, prezent în studioul emisiunii ”Euro Fotbal”, de la Digi Sport 1.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Atacantul a ținut să le mulțumească fanilor și prin intermediul social-media.
”Rapidiștilor le-a fost dor de Rapid! Giuleștiul respiră! Oare câte echipe din primul eșalon fotbalistic se pot lăuda cu 7.000 de spectatori la meciuri, darămite una de Liga a 4 a ?!? Respect maxim!”, a postat Niculae.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: daniel niculae rapid , galerie rapid , daniel niculae suporteri rapid , rapid progresul 13-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...