Câtă determinare! A jucat o repriză întreagă cu un deget rupt, în încercarea de a-și ajuta echipa să câștige
15.12.2019, 10:02Norwich a jucat în deplasare, sâmbătă, pe terenul celor de la Leicester, echipa care se află pe locul al doilea în Premier League. Oaspeții au reușit să obțină un punct important, după scorul final de 1-1. Imediat după meci, antrenorul "canarilor" a făcut o dezvăluire surprinzătoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Norwich putea chiar să câștige partida, dacă nu ar fi fost autogolul portarului Tim Krul, care a adus un punct fostei campioane a Angliei. Oricum, Teemu Pukki (29 de ani), atacantul lui Norwich, a fost cel care a marcat singurul gol al echipei sale și a fost integralist, însă Daniel Farke, tehnicianul "canarilor" a explicat în ce condiții finladezul a rămas pe teren până la final.
Se pare că, potrivit vorbelor antrenorului, Pukki a jucat în a doua repriză de pe King Power Stadium cu un deget de la picior rupt! Pukki nu și-a mai putut ajuta echipa, iar cele două goluri din prima repriză au fost cele care au marcat rezultatul final.
Teemu Pukki, campion al Scoției și Finlandei
Pukki a început fotbalul la FC KTP, în Finlanda și a mai jucat, în cariera sa, la Sevilla Atletico, HJK Helsinki, Schalke 04, Celtic și Brondby.
Finlandezul se află la Norwich din vara anului trecut, echipă la care a ajuns liber de contract.
În ceea ce privește palmaresul, Jucătorul de 29 de ani a câștigat:
- 2x Campionatul Finlandei
- 2x Campionatul Scoției
- 1x Cupa Danemarcei
Etichete: leicester , norwich , pukki , teemu pukki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...