"Când rezultatele lipsesc, orice antrenor poate fi schimbat." Duckadam, avertisment pentru Dică
20.06.2018, 21:10FCSB și-a aflat miercuri posibila adversară din turul doi preliminar al Europa League. Băieții lui Nicolae Dică (38 de ani) se vor duela cu învingătoarea dintre Rudar Velenje (Slovenia) şi câştigătoarea duelului din turul 1 preliminar dintre Tre Fiori (San Marino) şi Bala Town (Ţara Galilor).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Președintele de imagine FCSB, Helmuth Duckadam, a spus că echipa antrenată de Nicolae Dică pleacă favorită în orice dublă manșă din tururile prelimanarii.
"Steaua (n.r - FCSB) pleacă favorită cu oricine pică in tururile preliminare. Nu va fi o echipă foarte ușoară, vine dintr-un campionat destul de bun. Va trebui să abordăm foarte serios acest joc și să ne calificăm pentru că obiectivul nostru e grupele Europa League. Cred că vom ajunge cel puțin în grupele Europa League", a spus Helmuth Duckadam pentru Pro X.
"Eroul de la Sevilla" a vorbit despre situația lui Nicolae Dică, care tocmai și-a prelungit contractul cu încă un an. Duckadam spune că "Dicanio" poate fi demsi oricând dacă nu are rezultate anunțând totodată că primul obiectiv al tehnicianului e acela de a califica echipa în grupele Europa League.
"Dică este antrenorul Stelei, are contract, obiectivul lui este calificarea în grupe. În momentul în care rezultatele lipsesc, orice antrenor se gândeste că poate fi schimbat la orice oră", a mai spus Duckadam.
Roş-albaştrii vor juca primul meci în deplasare, pe 26 iulie, şi returul acasă, pe 2 august.
Calendarul Europa League în sezonul 2018/19
Tur preliminar – 28 iunie și 5 iulie
Turul 1 – 12 și 19 iulie
Turul 2 – 26 iulie și 2 august
Turul 3 – 9 și 16 august
PLAY-OFF-UL – 23 și 30 august
FAZA GRUPELOR – 20 septembrie, 4 și 25 octombrie, 8 și 29 noiembrie, 13 decembrie
16-IMI DE FINALĂ - 14 şi 21 februarie
OPTIMI DE FINALĂ - 7 şi 14 martie
SFERTURILE DE FINALĂ - 11 şi 18 aprilie
SEMIFINALE - 2 şi 9 mai
FINALA - 29 mai
CITEȘTE ȘI:
- ”Și cu Iașiul am spus că suntem câștigători!” Avertismentul lui Becali pentru elevii lui Dică, după tragerea din EL
- ”Proiectul Steaua se putea face cu mai multă calitate!” Critici dure din partea unei foste glorii
Etichete: helmuth duckadam , europa league , nicolae dica , tragere europa league , fcsb , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...