Tragere la sorţi accesibilă pentru FCSB. Cine sunt posibilii adversari ai roş-albaştrilor
20.06.2018, 16:42Azi, la sediul UEFA de la Nyon, FCSB şi Viitorul şi-au aflat adversarii din preliminariile Europa League, iar roş-albaştrii vor avea un adversar accesibil, în turul 2. Vicecampioana României o va întâlni pe învingătoarea dintre Rudar Velenje (Slovenia) şi câştigătoarea duelului din turul 1 preliminar dintre Tre Fiori (San Marino) şi Bala Town (Ţara Galilor).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă nu vor exista surprize, formaţia pregătită de Nicolae Dică va lupta pentru calificare cu Rudar Velenje, un club fără o istorie importantă în cupele europene.
Slovenii se află la cea de-a şasea prezenţă în Europa, două dintre ele fiind în fosta Cupă Intertoto. De asemenea, Rudar a participat în ediţia 1998/99 a Cupei Cupelor, ultima din istoria competiţiei, datorită câştigării Cupei Sloveniei în 1998. A rămas până azi singurul trofeu al clubului.
În precedentele două participări în UEL, formaţia care vine dintr-un oraş de doar 25.000 de locuitori a câştigat o singură dublă, în primul tur preliminar din sezonul 2009/10, împotriva estonilor de la Narva Trans, pe care i-a învins cu 3-0 şi 3-1.
Rudar revine în Europa după 4 ani. În 2014, a părăsit competiţia încă din primul tur, fiind eliminată în urma loviturilor de la 11 metri de albanezii de la Laci.
Clubul a fost înfiinţat în 1948 şi îşi dispută meciurile pe stadionul Ob Jezeru, o arenă de nici 2.500 de locuri. În prezent, echipa care a terminat sezonul trecut pe locul 4 în Slovenia este antrenată de Marijan Pusnik (57 de ani).
În lotul posibilei adversare a FCSB sunt şi câteva prezenţe exotice. Este vorba despre Djair Parfitt-Williams, un atacant de 21 de ani din Bermuda, care a trecut şi pe West Ham United, şi liberianul Abu Kamara, în vârstă tot de 21 de ani şi care evoluează tot în ofensivă.
Până la o dublă cu roş-albaştrii, Rudar Velenje va trebui să treacă de Tre Fiori şi Bala Town, formaţii care practic nu există în Europa.
Două echipe care caută o calificare istorică
Tre Fiori, care are 7 titluri de campioană, 6 Cupe şi 4 Supercupe ale statului San Marino, a jucat de trei ori în competiţiile continentale, de fiecare dată în preliminariile Ligii Campionilor, fără a obţine vreo victorie. Are două egaluri, ambele 1-1, cu Sant Julia (Andorra), în sezonul 2009/10, însă apoi a fost eliminată la loviturile de departajare.
Bala Town are un palmares mult mai sărac pe plan intern (doar o Cupă a Ţării Galilor, în 2017), dar se poate lăuda cu patru participări în Europa şi două victorii (cu Levadia Tallinn, 1-0, şi Differdange, 2-1). Totuşi, a ratat de fiecare dată calificarea.
Practic, pentru oricare dintre cele două formaţii, obţinerea calificării în faza următoare va reprezenta o premieră.
Etichete: europa league , tragere la sorti , uel , bala town , fcsb , fcsb tragere la sorti , rudar velenje , tre fiori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...