Campion european, rezervă în liga a 6-a
articol scris de Digi Sport06.01.2024, 22:23
Dani Guiza a cucerit trofeul Campionatului European din 2008, alături de naționala Spaniei, în care se mai aflau nume precum Iker Casillas, Sergio Ramos, Carles Puyol, Xavi Hernandez, Andres Iniesta, Fernando Torres sau David Villa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În 21 de meciuri pentru naționala Spaniei, Dani Guiza a reușit să înscrie șase goluri.
Dani Guiza, campion european cu Spania, rezervă în liga a 6-a
Dani Guiza nu a jucat la echipe mari, dar a reușit să impresioneze pe la fiecare formație pe la care a trecut de-a lungul timpului.
Acum, ajuns la 43 de ani, Dani Guiza este legitimat la UD Algaida, o formație din liga a 6-a din Spania.
Deși are destulă experiență la nivel profesionist, Dani Guiza nu prinde un loc de titular la formația din liga a 6-a din Spania, ci este în mare parte rezervă.
Galerie Foto
Dani Guiza a ieșit din ”lumina reflectoarelor” în 2017, când a plecat de la Cadiz, după două sezoane, și a semnat cu Sanluqueno.
Apoi a ajuns la UD Algaida, ca la începutul anului 2023 să facă trecerea la CD Rota. În vară, după jumătate de sezon la Rota, Dani Guiza a revenit la Algaida, formație alături de care luptă în acest sezon pentru promovarea în liga a 5-a.
Cariera lui Dani Guiza
În vara anului 2008, Dani Guiza, pe când făcea trecerea de la Mallorca la Fenerbahce, avea o cotă de piață de 14 milioane de euro. Acum, în liga a 6-a, spaniolul nu mai are niciun fel de cotă.
Xerez, Atletico Dos Hermanas, Recreativo Huelva, Barcelona B, Ciudad Murcia, Getafe, Johor DT, dar și Cerro Porteno sunt celelalte formații pentru care a mai evoluat Dani Guiza în carieră.
Etichete: spania , dani guiza , algaida , dani guiza algaida , dani guiza spania , dani guiza campion european , liga 6
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...