Burleanu, acuzat că a "dat cu piciorul" la 3 milioane € pentru a nu fi controlat de Curtea de Conturi
25.05.2017, 17:01Scandalul dintre Liga și Federație a continuat și joi, zi în care secretarul general al forului condus de Gino Iorgulescu, Justin Ștefan, a anunțat desființarea Cupei Ligii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Apoi, acesta l-a acuzat pe președintele FRF că a dat cu piciorul unei finanțări totale de trei milioane de euro din partea MTS pentru a nu avea parte de un control al Curții de Conturi.
”De ce nu ați depus cerere de finanțare, domnule Burleanu? Nu am stat să aprofundez acest subiect, nu mă interesează la ce bani dă cu piciorul domnul Burleanu, dar am auzit un lucru. Dacă iei bani de la Ministerul Tineretului și Sportului, vine la tine și Curtea de Conturi și te întreabă ce ai făcut cu acei bani. Dacă nu aveam nimic de ascuns, luam banii aceia pentru că erau pentru sport. Cu un milion de euro puteai să faci multe lucruri”, i-a mai transmis Justin Ștefan lui Răzvan Burleanu.
În plus, acesta susține că solidaritatea despre care a tot vorbit președintele FRF ar trebui să nu mai fie de actualitate, în condițiile în care autoritățile locale vor putea aloca cinci procente către cluburi.
”În ceea ce privește solidaritatea, eu cred că astăzi, Guvernul României și Ministerul Tineretului și Sportului au lămurit cât se poate de clar lucrurile. Au spus că 5% din banii administrațiilor publice locale pot merge către sport. Așa că nu cred că mai e nevoie de 8-10 mii de euro de la cluburile din Liga 1 pentru a susține activitatea celor din ligile a doua și a treia”, a declarat Justin Ștefan în conferința de presă.
”Avem 5%, avem bani de la MTS. Iată că avem mult mai mulți bani decât acea biată solidaritate despre care vorbește domnul Burleanu”, a mai spus secretarul general al LPF.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: finantare , gino iorgulescu , justin stefan , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...