S-au stabilit semifinalele din Cupa Germaniei. Bayern, victorie la pas în sferturi
11.02.2016, 10:57Bayern Munchen a completat careul semifinalistelor Cupei Germaniei la fotbal, după victoria cu scorul de 3-0 înregistrată miercuri seara pe terenul echipei de ligă secundă VfL Bochum, redusă la 10 jucători cu puţin înainte de pauză.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gruparea bavareză, deţinătoarea recordului de victorii în "DFB-Pokal" (17), s-a impus în partida de la Bochum prin "dubla" atacantului polonez Robert Lewandowski (min. 39 şi 90) şi reuşita spaniolului Thiago Alcantara (min. 61). Bayern a ratat şi o lovitură de la 11 metri, prin germanul Thomas Muller, înainte de pauză (min. 44).
Elevii antrenorului Pep Guardiola se vor lupta pentru un loc în finală cu formaţia Werder Bremen, care a dispus marţi în deplasare, cu 3-1, de Bayer Leverkusen.
În cealaltă semifinală se vor întâlni Hertha Berlin, învingătoare cu 3-2 în faţa echipei de ligă secundă FC Heidenheim, şi Borussia Dortmund, ocupanta locului secund în Bundesliga, care a trecut în sferturi, cu 3-1, de echipa românului Alexandru Maxim, VfB Stuttgart.
Rezultatele din sferturi:
VfL Bochum - Bayern Munchen 0-3
FC Heidenheim (II) - Hertha Berlin 2-3
VfB Stuttgart - Borussia Dortmund 1-3
Bayer Leverkusen - Werder Bremen 1-3
Semifinalele competiţiei, Bayern Munchen - Werder Bremen şi Hertha Berlin - Borussia Dortmund, sunt programate pe 19 şi 20 aprilie, în timp ce finala va avea loc în data de 21 mai, pe Stadionul Olimpic din Berlin.
AGERPRES
Etichete: bayern munchen , borussia dortmund , cupa germaniei , lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...