Reacția lui Xabi Alonso, după ce Bayer Leverkusen a câștigat primul titlu din istorie în Bundesliga
articol scris de Digi Sport14.04.2024, 21:31
Bayer Leverkusen a câștigat primul titlu de campioană în Bundesliga din istoria clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Trupa pregătită de Xabi Alonso (42 de ani) a reușit această performanță după ce a învins-o categoric, pe teren propriu, scor 5-0, pe Werder Bremen, într-un meci din cadrul etapei a 29-a din Bundesliga.
Xabi Alonso: ”Este un moment grozav, este un moment de sărbătoare"
La scurt timp după acest meci, Xabi Alonso a susținut că performanța reușită de echipa sa este cu atât mai importantă cu cât este primul titlu din istoria lui Bayer Leverkusen.
De asemenea, tehnicianul spaniol a spus că este bine pentru fotbalul din Bundesliga că o altă echipă în afară de Bayern Munchen a reușit să cucerească titlul de campioană.
"Este un moment special să câștigi Bundesliga. Este pentru prima dată în istoria lui Leverkusen, după 120 de ani. Este o mare onoare să fac parte din această istorie.
Poate că este sănătos și pentru campionat și pentru fotbalul german faptul că o altă echipă câștigă titlul. Faptul că am reușit noi este o mare onoare. Este un moment grozav, este un moment de sărbătoare.
Trebuie să ne bucurăm de ziua de azi, să sărbătorim cu prietenii și familiile. Este ceva special să câștigi Bundesliga pentru prima dată”, a spus Xabi Alonso, la Bild.
Xabi Alonso, ”duș” în bere după ce Bayer Leverkusen a câștigat primul titlu de campioană în istorie
După ce fanii și jucătorii lui Bayer Leverkusen au sărbătorit titlul de campioană pe teren, spectacolul s-a mutat în vestiarul actualei campioane a Germaniei, Astfel, la vestiar, Xabi Alonso a fost ”spălat” la propriu de un oficial al ”Farmaciștilor” cu o halbă de bere.
VIDEO Rezumat Bayer Leverkusen - Werder Bremen, scor 5-0
Galerie Foto
Etichete: xabi alonso , bundesliga , bayer leverkusen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...