Mario Mandzukic, dorit de Bayern Munchen, pentru care a mai jucat doi ani
15.08.2019, 14:57Atacantul lui Juventus, Mario Mandzukic, câştigător al Ligii Campionilor în 2013 cu Bayern Munchen, ar putea reveni în Bavaria, potrivit jurnaliştilor din Italia şi Germania.

SuperLiga: Petrolul - Farul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
''Kovac (n.r. antrenorul lui Bayern, Niko Kovac) îl doreşte pe Mandzukic pentru a-i întări poziţia în cadrul vestiarului, deci este o variantă plauzibilă'', a scris revista germană Kicker, în timp ce Gazzetta dello Sport a avansat şi ea posibilitatea transferului.
Mandzukic (33 de ani) îl cunoaşte bine pe compatriotul Niko Kovac, care i-a fost selecţioner, la naţionala Croaţiei la Mondialul din 2014, din Brazilia.
Mario Mandzukic a mai jucat doi ani pentru Bayern Munchen
Mario Mandzukic a jucat 88 de meciuri şi a marcat 48 de goluri pentru Bayern Munchen, în toate competiţiile, între 2012 şi 2014. Bavarezii l-au cumpărat pentru 13 milioane de euro, de la Wolfsburg, în 2012.
În tricoul lui Juventus a înscris 44 de goluri în 162 de partide, între 2015 şi 2019. Croatul a fost cumpărat de Juve pentru 19 milioane de euro, de la Atletico Madrid, în 2015.

Presa germană nu exclude nici posibilitatea sosirii la Munchen a mijlocaşului Barcelonei, brazilianul Philippe Coutinho.
Kovac a solicitat conducerii clubului bavarez întăriri în ofensivă, după ce campioana Germaniei a rămas în această vară fără James Rodriguez, Franck Ribery şi Arjen Robben.
Etichete: bayern munchen , mario mandzukic , philippe coutinho , niko kovac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, a afirmat luni că interacțiunea...