Lovitură grea pentru Borussia Dortmund. Moukoko, „out” până la finalul sezonului
articol scris de Digi Sport05.04.2021, 15:37
Borussia Dortmund a anunțat azi că atacantul minune, Youssoufa Moukoko (16 ani), va lipsi până la finalul sezonului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fotbalistul în vârstă de 16 ani s-a accidentat grav la ligamentele piciorului.
Youssoufa Moukoko, absent până la finalul sezonului
Tânăra speranță a Borussiei Dortmund a suferit o accidentare la ligamentele piciorului, în timp ce se afla la antrenamentele naționalei de tineret a Germaniei.
Se pare că este vorba despre o accidentare destul de gravă care nu îi va mai permite să revină pe teren în acest sezon.
Accidentarea tânărului atacant este o lovitură gravă pentru Borussia, care se pregătește să dea piept în piept cu giganta din Premier League, Manchester City, în sferturile de finală din Champions League.
- Partida dintre Manchester City și Borussia Dortmund, din sferturile de finală din Champions League, poate fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, mâine, începând cu orele 22:00.
Youssoufa Moukoko, cel mai tânăr fotbalist din Bundesliga
Atacantul german a debutat în Bundesliga la o zi după ce a împlinit 16 ani și a devenit cel mai tânăr fotbalist din istoria campionatului german.
Moukoko nu s-a oprit, însă, aici și, la doar 16 ani și 28 de zile, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria primului eșalon german.
Atacantul a avut 14 apariții în Bundesliga și a contribuit cu trei goluri marcate.
„Youssoufa Moukoko este indisponibil pentru restul sezonului, după o accidentare suferită la ligamente. Însănătoșire grabnică, tinere”, a fost anunțul făcut de Borussia Dortmund pe rețelele de socializare.
Etichete: manchester city , borussia dortmund , bundesliga , youssoufa moukaka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...