Video Youssoufa Moukoko scrie istorie în Bundesliga! Atacantul a devenit cel mai tânăr marcator din istoria competiției
articol scris de Digi Sport18.12.2020, 23:22
Youssoufa Moukoko, atacantul de la Borussia Dortmund, a înscris primul său gol în Bundesliga, în poarta celor de la Union Berlin, și a devenit cel mai tânăr marcator din istoria campionatului german.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul de pe stadionul "An der Alten Försterei" din Berlin va rămâne pentru totdeauna întipărit în memoria lui Youssoufa Moukoko, cel mai tânăr jucător care a apărut vreodată într-un meci din prima ligă din Germania. Atacantul a reușit primul său gol în Bundesliga și, la doar 16 ani și 28 de zile, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria primului eșalon german.
Youssoufa Moukoko, cel mai tânăr marcator din istoria Bundesliga
În minutul 60, Moukoko a fructificat o pasă excelentă a lui Guerreiro și a restabilit egalitate pe tabela de marcaj, după ce gazdele deschiseseră scorul cu trei minute mai devreme, prin Awoniyi. Golul tânărului atacant nu a fost de ajuns pentru ca Dortmund să evite înfrângerea în capitala Germaniei.
Friedrich a înscris în poarta lui Burki în minutul 78 și a stabilit scorul final, 2-1 pentru Union Berlin. Grație acestei victorii, gazdele au urcat pe poziția a cincea în Bundesliga, cu 21 de puncte, la un singur punct în spatele galben-negrilor, care se află pe locul patru.
VIDEO Golul lui Youssoufa Moukoko din meciul Union Berlin - Borussia Dortmund 2-1
Etichete: gol dortmund , youssoufa moukoko , gol moukoko , union berlin borussia dormund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...