Bayern îi dă lovitura lui Bayer: ”Acord total”. Bavarezii, gata să transfere de la campioana Leverkusen
articol scris de Digi Sport10.06.2024, 21:21
După 11 titluri consecutive, Bayern Munchen a pierdut tronul de ”regină” în Bundesliga în sezonul 2023/2024, în favoarea celor de la Bayer Leverkusen.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Bayern Munchen, ”acord total” cu Jonathan Tah
Bavarezii caută să se ”răzbune” și a bătut palma cu unul dintre cei mai importanți jucători ai ”Aspirinelor”. Potrivit jurnalistului Florian Plettenberg, între Bayern Munchen și Jonathan Tah (28 de ani) există un ”acord total”.
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Tah, conform Transfermarkt.
- 6 goluri și un assist în 48 de meciuri sunt cifrele lui Tah în sezonul recent încheiat, la Bayer Leverkusen.
”Există un acord total între Bayern și Jonathan Tah, cu privire la un contract valabil până în 2029. Leverkusen a fost informată că Tah vrea să meargă la Bayern. Negocierile dintre cluburi vor începe în curând”, a transmis Plettenberg.
- Tah face parte din lotul Germaniei pentru EURO 2024.
Jonathan Tah evoluează la Leverkusen din 2015, când a fost transferat de la Hamburg în schimbul a 9,5 milioane de euro.
Pe lângă fundașul central de la Leverkusen, Bayern vrea să transfere alți 4 jucători: Frenkie De Jong, Xavi Simons, Chris Fuhrich și Joao Palinha.
Etichete: bayern munchen , bayer leverkusen , transfer bayern , jonathan tah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...