Ancelotti exclude varianta revenirii lui Schweinsteiger: "Nu face parte din planurile noastre"
04.08.2016, 19:43Noul antrenor al lui Bayern Munchen, Carlo Ancelotti, a exclus întoarcerea la echipa germană a lui Bastian Schweinsteiger, fotbalistul trecut pe linie moartă la Manchester United, scrie presa internaţională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Schweinsteiger nu face parte din planurile noastre. E un fotbalist extraordinar, dar pentru el nu e momentul să se întoarcă la Munchen", a afirmat Ancelotti în faţa presei, după ce Bayern a încheiat miercuri, la New York, un turneu estival în SUA, cu o înfrângere (0-1) în faţa lui Real Madrid.
"Manchester va hotărî unde joacă el, astea nu sunt treburile mele", a adăugat antrenorul italian, venit în locul spaniolului Pep Guardiola.
Campionul mondial din 2014, care a împlinit 32 de ani, a anunţat la sfârşitul lui iulie retragerea de la naţională. Mijlocaşul a fost trimis să se antreneze cu echipa a doua a lui Manchester United, tehnicianul Jose Mourinho anunţând că nu contează pe serviciile sale în noul sezon.
Marţi, preşedintele lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, afirmase că nu se opune unei eventuale reveniri a lui Schweinsteiger la echipa unde mijlocaşul a evoluat timp de 17 sezoane.
Ancelotti a exclus însă categoric posibila revenire a fotbalistului.
Ottmar Hitzfeld, fostul mare antrenor al lui Bayern, l-a acuzat pe Mourinho de "lipsă de respect" pentru felul cum îl tratează pe Schweinsteiger, relatează DPA. Hitzfeld este antrenorul sub conducerea căruia Schweinsteiger a debutat în Bundesliga.
Totodată, Rummenigge a declarat pentru New York Wednesday că îi este greu să creadă că Schweinsteiger poate fi tratat astfel. "Aşa ceva nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată la Bayern Munchen", a spus el. Oficialul campioanei Germaniei le-a cerut jucătorilor să se gândească bine înainte de a semna cu nişte cluburi care-i tratează astfel atunci când nu mai sunt doriţi.
La rândul său, un reprezentant al sindicatului mondial al fotbaliştilor profesionişti (FIFPro) a estimat că Mourinho ar trebui trimis la închisoare pentru "intimidarea" lui Schweinsteiger, relatează BBC.
"E vorba clar de intimidare", a spus slovenul Dejan Stefanovic, membru al FifPro. "În Slovenia, l-am fi inculpat pe Mourinho şi am fi cerut cea mai aspră pedeapsă - trei ani de închisoare", a adăugat el.
Etichete: manchester united , bayern munchen , schweinsteiger , ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...