Alex Maxim merge în Anglia să îşi relanseze cariera. "Încă are un potenţial imens!" Transferul anunţat azi
16.12.2016, 10:35Văzut drept unul dintre cei mai promiţători tineri români în urmă cu 5 anim Alexandru Maxim nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor. Ajuns la 26 de ani, mijlocaşul evoluează din 2013 la VfB Stuttgart, însă a avut evoluţii oscilante şi a avut foarte puţine perioade în cae a fost titular de drept. Cariera internaţionalului român s-ar putea relansa în această iarnă. Leeds United, grupare din Championship, vizează promovarea în Premier League, iar Maxim este una dintre ţinte, informează presa engleză.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Managerul Garry Monk îşi doreşte să întărească echipa pe nişte posturi-cheie în iarnă, pentru a ataca promovarea în Premier League şi pentru postul de playmaker s-a oprit asupra lui Alex Maxim. Fotbalistul român a mai fost dorit de către Monk în urmă cu doi ani, pe vremea când o antrena pe Swansea, însă atunci mutarea nu s-a perfectat.
Alex Maxim s-a format la Espanyol Barcelona, acolo unde a fost antrenat de către actualul secund al lui Garry Monk (foto sus - dreapta) la Leeds, Pep Clotet (foto sus - stânga). Acesta îl cunoaşte foarte bine pe Alex Maxim şi este unul dintre cei care insistă pentru perfectarea transferului. Clotet a fost secundul lui Monk şi la Swansea şi l-a dorit insistent pe Maxim acum doi ani, când fotbalistul român era considerat unul dintre cele mai mari tinere talente din Bundesliga. Atunci, mijlocaşul nostru a fost şi pe lista lui Liverpool, însă de atunci cariera sa a urmat o trasă descendentă.
"Maxim a fost titular în doar 9 partide din Bundesliga în sezonul trecut, când echipa a şi retrogradat. Acum joacă în al doilea eşalon şi poate a venit timpul pentru o schimbare. În ciuda faptului că a ajuns la 26 de ani, încă are un potenţial imens. E un fotbalist pe profilul lui Pablo Hernandez, care este accidentat, şi ar fi o soluţie excelentă pentru înlocuirea spaniolului. Poate juca şi în banda stângă şi are 27 de selecţii la naţionala României. Cu siguranţă ar aduce calitate la Leeds", scriu englezii.
Suma de 3 milioane de euro la care este cotat Maxim nu reprezintă o problemă pentru Leeds, care îl va transfera pe fotbalistul român în iarnă, mai scriu jurnaliştii britanici.
Leeds e pe locul 6 în Championship în acest moment, poziţie de baraj pentru promovarea în Premier League.
26 de ani are Maxim
3 milioane de euro e cota de piaţă a lui Maxim
1,5 milioane de euro a plătit Stuttgart pentru Maxim, în ianuarie 2013
2 goluri şi 5 pase decisive în 17 meciuri are Maxim în acest sezon
Etichete: anglia , transfer , stuttgart , alex maxim , leeds , maxim la leeds
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...