Video Exclusiv Budescu, dedicație pentru Pițurcă, în cantonamentul naționalei: "Am înghețat toți!". Cum a reacționat selecționerul
articol scris de Digi Sport25.02.2021, 17:22
Valeriu Răchită, fostul secund al lui Victor Pițurcă de la echipa națională, a rememorat una dintre primele selecții ale lui Constantin Budescu sub tricolor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În septembrie 2014, România a debutat cu o victorie în preliminariile EURO 2016, contra Greciei, în deplasare, scor 1-0, iar Budescu a rămas rezervă. Chiar și așa, mijlocașul aflat acum la Damac, în Arabia Saudită, a făcut spectacol după meci.
Budescu, dedicație pentru Pițurcă, în cantonamentul naționalei: "Am înghețat toți!". Cum a reacționat selecționerul
"Budi" i-a dedicat melodia "M-a făcut mama oltean" lui Victor Pițurcă, iar selecționerul a rămas plăcut surprins, spune Răchită.
"Când eram eu secundul lui Pițurcă, a fost chemat prima dată la națională, cu Grecia. Am făcut cantonamentul, am câștigat 1-0 pe Karaiskakis și Victor Pițurcă, chiar dacă unii îl vedeți foarte dur, e un om care ține la glume, la petreceri, a dat voie tuturor jucătorilor să facă o masă la hotel, o bere, un pahar de vin.
Budescu, fiind amfitrion, a pus muzică la boxe, printre care, o dedicație specială pentru Victor Pițurcă - 'M-a făcut mama oltean'. Noi am înghețat toți. Am zis că se supără selecționerul. Pițurcă a zis 'Extraordinar Budi! Vivi, și când Budescu nu e în formă, să vină la lot'. A fost determinant în acea campanie", a povestit Răchită, la emisiunea Liga Digi Sport.
Răchită, un apropiat al lui Budescu, spune că urmărește evoluțiile mijlocașului din Arabia Saudită și crede că mijlocașul de 32 de ani poate oricând să fie chemat la echipa națională.
"Cum să nu poată veni la națională? Și aseară am vorbit cu el. Budescu e un jucător care îți poate rezolva meciul dintr-o fază. A ajuns într-o țară arabă, unde banii sunt la ordinea zilei.
L-am văzut și eu într-un rezumat, era singurul care încerca să dea o centrare, o pasă decisivă, un șut, dar nu are un Alibec acolo. E un jucător pe care eu l-aș lua la națională oricând", a mai spus Răchită.
VIDEO Vivi Răchită, despre Constantin Budescu
Etichete: nationala , victor piturca , vivi rachita , constantin budescu , damac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...