Bonucci, pus la zid pentru reacţia pe care a avut-o după cazul de rasism de la Cagliari. Poza publicată de Borussia
03.04.2019, 17:58VIDEO Cagliari - Juventus 0-2 | Juventus îşi continuă marşul triumfal spre al optulea Scudetto consecutiv, dar succesul din Sardinia a trecut în plan secund, din cauza comportamentului rasist al fanilor lui Cagliari. Moise Kean şi Blaise Matuidi au fost ţintele spectatorilor, iar francezul a avut o reacţie nervoasă în finalul partidei, fiind calmat cu greu de antrenorul său, Massimiliano Allegri.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La finalul partidei, Leonardo Bonucci a surprins pe toată lumea, declarând că Moise Kean are o parte din vină pentru ceea ce s-a întâmplat, pentru că s-a bucurat provocator după ce a marcat al doilea gol al bianconerilor. Fundaşul campioanei Italiei a fost imediat contrazis pe reţelele de socializare. Un utilizator Twitter a publicat un video care arată că o parte a publicului sard a avut un comportament rasist încă din primele minute ale întâlnirii.
Totodată, mai multţi jucători de culoare au reacţionat la afirmaţiile lui Bonucci, considerând că nu există vreo scuză pentru ceea ce s-a întâmplat marţi seară.
"Sunt dezamăgit de reacţia ta. Băiatul se poate bucura aşa cum îşi doreşte. Este esenţial pentru echipa lui şi evoluează cu multă mândrie pentru ţara sa, Italia. Pentru asta trebuie respectat. Nu o să tăcem! Spune nu rasismului", i-a scris Memphis Depay lui Bonucci, pe Twitter.
La rândul său, Raheem Sterling, el însuşi victimă a rasismului, în meciul Muntenegru - Anglia 1-5, în preliminariile Euro 2020, a reacţionat la declaraţiile italianului.
"Tot ce poţi face acum e să râzi", a scris Sterling, într-o postare pe Instagram.
Răspunsul Borussiei Dortmund pentru Leonardo Bonucci
Nici Borussia Dortmund nu a rămas indiferentă la reacţia lui Bonucci. Liderul din Bundesliga l-a ironizat pe apărătorul torinezilor pe Twitter, printr-o poză în care e driblat de Marco Reus, publicată lângă un emoticon care reprezintă o maimuţă ce îşi acoperă urechile.
Ulterior, Bonucci a revenit şi a publicat un mesaj împotriva rasismului, pe Instagram: "Indiferent de orice şi în orice caz, nu rasismului".
Etichete: juventus , rasism , leonardo bonucci , moise kean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...