Blestemul „Balonului de Aur”. Niciodată câștigătorul nu a cucerit CM în anul următor
13.01.2014, 21:37Cristiano Ronaldo a câștigat „Balonul de Aur” pentru a doua oară în carieră, egalându-i pe Alfredo Di Stefano, Franz Beckenbauer, Kevin Keegan, Ronaldo Nazario și Karl Heinz Rummenigge, toți cu câte două astfel de trofee în palmares. Doar Lionel Messi (4), Michel Platini (3) și Marco Van Basten (3) au mai multe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Lusitanul a cucerit trofeul individual cel mai râvnit de fotbaliști la cinci ani de la primul său „Balon de Aur”, egalând performanța lui Ronaldo Nazario (1997-2002), cei doi devenind fotbaliștii care au așteptat cel mai mult timp între două trofee.
Chiar dacă nu a câștigat niciun trofeu în 2013, Cristiano Ronaldo nu este primul câștigător al „Ballon d'Or” care se află în această situație. Matthews (1956), Law (1964), Muller (1970), Keegan (1978) și Figo (2000) au cucerit Balonul de Aur fără să câștige vreun trofeu cu echipele lor în anii respectivi.
27,99% dintre votanți l-au ales pe Cristiano Ronaldo, 24,72% l-au votat pe Messi și doar 23,36% pe Franck Ribery. Starul lui Real Madrid este primul portuhez care câștigă de două ori Balonul de Aur, Eusebio și Figo având doar câte un trofeu. Ultimele șase Baloane de Aur au fost câștigate doar de doi jucători: Cristiano Ronaldo (2008 și 2013) și Leo Messi (2009, 2010, 2011 și 2012)
CR7 este primul fotbalist al lui Real Madrid care câștigă „Balonul de Aur” după Ronaldo Nazario (2002) și primul care a jucat întregul an la formația „galacticilor” după Alfredo Di Stefano (1959).
Deși a plâns de bucurie în momentul decernării trofeului, Cristiano Ronaldo are și un motiv de îngrijorare după câștigarea „Balonului de Aur”. Niciodată, în istorie, câștigătorul acestui trofeu nu a reușit să câștige titlul mondial cu echipa națională în anul imediat următor! Gianni Rivera (Italia), Johan Cruyff (Olanda), Karl Heinz Rummenigge (Germania), Roberto Baggio (Italia) și Ronaldo Nazario (Brazilia) au terminat pe locul 2, dar nu au reușit să învingă „Blestemul Balonului de Aur”.
Etichete: cristiano ronaldo , messi , statistici , campionatul mondial , blestemul balonului de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...