Blatter: ”Mă pot demite, dar nu-mi pot distruge munca de-o viață”. Elvețianul și Platini au făcut apel
11.10.2015, 19:23Sepp Blatter, președintele suspendat al FIFA, a acordat un interviu cotidianului elvețian Schweizer am Sonntag, în care vorbește despre decizia Comitetului de Etică al forului mondial, de a-l suspenda 90 de zile, împreună cu Michel Platini și Chung Mong-joon, candidați la funcția de președinte, dar și cu Jerome Valcke, secretarul general al FIFA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Mă pot demite pe mine, dar niciodată nu îmi pot distruge opera vieții. Sunt un luptător”, a afirmat Blatter, în interviul amintit.
Elvețianul de 79 de ani recunoaște că se simte ”bine”, în ciuda evenimentelor din ultimele săptămâni. Blatter are interdicție de a vorbi despre FIFA și sâmbătă, 10 octombrie, a părăsit și biroul pe care îl avea la Zurich, la sediul forului mondial de fotbal.
Blatter a înaintat vineri un recurs la suspendare, la Comisia de Apel a FIFA și a cerut să dea din nou declarații în fața Comisiei de Etică, după prima audiere, care a avut loc pe 1 octombrie. Dacă îi va fi respins apelul, Blatter se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Președintele UEFA, Michel Platini, a făcut, la rândul său, recurs la suspendare, sâmbătă. Francezul a fost suspendat după ce a primit 1,8 milioane de euro de la Blatter, pentru ”servicii de consiliere” realizate în 2002.
În perioada de trei luni în care Blatter e suspendat, funcția de președinte a FIFA va fi ocupată de camerunezul Issa Hayatou, ca interimar. Marți, africanul este așteptat la Zurich pentru a-și prelua prerogativele.
Etichete: tas , apel , blatter , michel platini , presedinte fifa , suspendat , recurs , interimar , issa haysou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...