Video Un nou assist pentru Stanciu. A contribuit decisiv la victoria lui Anderlecht
21.09.2016, 22:54Nicolae Stanciu continuă evoluţiile apreciate în Belgia. De această dată, mijlocaşul de 23 de ani a contribuit decisiv în meciul de Cupă pe care Anderlecht l-a câştigat cu 1-0 în faţa Oud-Heverlee, calificându-se în optimile competiţiei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În minutul 52, fostul stelist a recuperat un balon la 30 de metri de poarta adversă, i-a pasat din prima lui Hamdi Harbaoui, care a marcat singurul gol al meciului, unul în care Stanciu a fost integralist, iar Alexandru Chipciu a intrat pe teren în debutul actului secund.
"În timpul verii totul s-a petrecut foarte repede şi m-am hotărât după ce am obţinut câteva informaţii. Acesta era clubul la care îmi doream să joc. I-am spus atunci agentului meu că, dacă Steaua va fi de acord, voi merge la Anderlecht şi numai la Anderlecht", a spus Stanciu, marţi, în presa belgiană.
Achiziționat de Anderlecht în această vară, mijlocașul român a devenit cel mai scump transfer din istoria echipei din Bruxelles. Steaua va primi în schimbul mijlocașului de 23 de ani 7,8 milioane de euro, plus alte două bonus.
Nicolae Stanciu a evoluat deja în 4 partide pentru Anderlecht și a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați jucători din lotul lui Rene Weiler. La echipa din capitala Belgiei evoluează din această vară și Alexandru Chipciu, de asemenea achiziționat de la Steaua, pentru 3 milioane de euro, plus un bonus de 500.000 de euro.
Etichete: anderlecht , chipciu , stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...